19.2 C
Paşcani
luni, iunie 21, 2021
19.2 C
Paşcani
luni, iunie 21, 2021
Array

Când şi în ce condiţii primeşti ajutoarele alimentare de la U.E.

Ultimele știri

Mii de persoane care beneficiază de ajutoarele de la Uniunea Europeană sunt nevoite să aştepte câteva săptămâni de zile până când vor inta în posesia pungilor cu făină, paste sau conserve cu carne. Faţă de anul trecut au fost făcute câteva modificări la modul de acordare a acestor alimente. Una dintre ele face referire la venitul pe membru de familie. 

alimente ue

Pachetele cu alimente de la Uniunea Europeană ar putea ajunge, în acest an, undeva prin luna martie. Procedura legislativă a produs întârzierea produselor către beneficiari, iar în momentul de faţă se lucrează la anexele contractului de furnizare.

În ultimul an peste 3.500 de păşcăneni au beneficiat de alimentele de la U.E.

Categoriile beneficiare sunt şomerii care beneficiază sau nu de indemizatie de şomaj; pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/luna; persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate; adulţi şi copii; persoanele singure sau familiile care, din anumite motive, nu beneficiau de venit minim garantat conform legii 416.

Faţă de anul trecut, au fost aduse nişte modificări legislative privind modul de acordare a acestor alimente. Cea mai importantă dintre modificări este aceea că de aceste ajutoare alimentare vor beneficia şi persoanele a căror venituri pe membru de familie nu depăşeşte 450 lei/lunar, altele decât cele care beneficiau până acum de aceste drepturi.

Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) asigura pe întreagă perioada 2014 – 2020 distribuţia gratuită de ajutoare alimentare în toate localităţile din ţară în favoarea persoanelor dezavantajate. Programul este finanţat în proporţie de 85% din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane şi în proporţie de 15% din bugetul naţional.

Produs Ambalare Număr ambalaje Greutate     (kg sau litri)
Faină albă de grâu pungă de 1 kg. 1 1,000
Mălai pungă de 1 kg. 2 2,000
Paste făinoase pungă de 400 g. 1 0,400
Ulei sticla din plastic de 1 l. 2 2,000
Zahăr pungă de 1 kg. 1 1,000
Conservă carne de vita cutie metalică de 300 g. 1 0,300
Conservă pateu de ficat de porc cutie metalică de 200 g. 1 0,200
Orez pungă de 1 kg. 1 1,000
Conservă de pasta de tomate cutie metalică  de 400 g. 1 0,400
Fasole boabe pungă de 500 g. 1 0,500
Total 12 8,800

 

Ce părere ai?

Meteo

Paşcani
nori împrăștiați
19.2 ° C
21.1 °
17.8 °
96 %
2.3kmh
34 %
lun
25 °
mar
28 °
mie
29 °
joi
28 °
vin
25 °

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

Politica si cadourile pentru copii

Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

Administratie si politica, fara suflet

PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

PULSUL ZILEI