15.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Campanii de colectare a deșeurilor periculoase și a celor voluminoase, la Pașcani, în perioada 13-14 octombrie

Primaria Municipiului Pascani va desfasura la sfarsitul saptamanii viitoare doua campanii de colectare a deseurilor. De aceasta data, este vorba despre cele periculoase si cele voluminoase, ele urmand a fi colectate separat pe fiecare categorie. Anuntul a fost facut public pe pagina de Facebook a administratiei locale.
Prin prezenta vă informăm că în zilele de 13 și 14 octombrie 2022 se va desfășura campania de colectare a deșeurilor periculoase din deșeuri menajere de pe raza Municipiului Pașcani.
Prin deșeuri periculoase din deșeuri menajere se înțelege:
• ambalaje de la produse de igienizare;
• ambalaje de la vopseluri pe bază de ulei;
• spray-uri;
• ambalaje de la produse utilizate în amenajări interioare;
• cerneluri;
• adezivi și rășini cu conținut de substanțe periculoase;
• detergenți cu conținut de substanțe periculoase;
• anvelope;
• pesticide și ambalajele acestora;
• medicamente citotoxice și citostatice etc.
Se interzice amestecarea deșeurilor periculoase din deșeuri menajere cu celelalte categorii de deșeuri periculoase (azbest, absorbanți, baterii și acumulatori, uleiuri și grăsimi uzate ca vaselina, uleiuri de ungere, ulei alimentar folosit) sau cu alte tipuri de deșeuri (menajere sau reciclabile).
Populația va aduce deșeurile periculoase din deșeuri menajere după cum urmează:
 Cetățenii care locuiesc la bloc: în punctele de precolectare existente;
 Cetățenii care locuiesc la casă, în zona urbană: în fața porților;
 Cetățenii care locuiesc în cartierele suburbane: la marginea străzilor, astfel:
– Gîștești: str. Gîștești, str.24 Ianuarie, str. Șoseaua Națională;
– Boșteni: str. Ion Creangă, str. Libertății;
– Sodomeni: str. 13 Decembrie, str. Fericirii, str. Moș Ion Roată, str. Tudor Vladimirescu;
– Lunca: str. Unirii, str. 1 Mai, str. Mihai Viteazu, str. Emil Racoviță, str. Preda Buzescu;
– Blăgești: str. Avram Iancu, str. Zmeului.
COLECTAREA SE FACE DOAR DE LA PERSOANELE FIZICE!
Prin prezenta vă informăm ca în zilele de 13 și 14 octombrie 2022 se va desfășura campania de colectare a deșeurilor voluminoase de pe raza Municipiului Pașcani.
Prin deșeuri voluminoase se înțelege:
• piese mobilier (paturi, scaune, mese, dulapuri, fotolii);
• saltele;
• covoare;
• obiecte mari de folosință îndelungată, altele decât deșeurile de echipamente electrice și electronice (biciclete, uși, rame geamuri etc.).
Se interzice amestecarea deșeurilor voluminoase cu deșeuri periculoase (azbest, absorbanți, vopsele, baterii și acumulatori, uleiuri, grăsimi etc.) sau alte tipuri deșeuri nepericuloase (menajere, reciclabile)
Populația va depune deșeurile voluminoase în:
 cetățenii care locuiesc în zona de blocuri vor depune deșeurile voluminoase la punctele de colectare existente pentru deșeurile menajere;
 cetățenii care locuiesc în zona de case vor depune deșeurile voluminoase în fata imobilului și vor înștiința reprezentanții Primăriei Municipiului Pașcani, la numerele de telefon 0232.762.300, 0232.762.530 sau 0771.646.246, în vederea colectării acestora. NU SE VOR COLECTA ACESTE DEȘEURI DE LA CETĂȚENII CE NU ANUNȚĂ ÎN PREALABIL LA NUMERELE DE TELEFON MENȚIONATE!
Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!” se arata in cele doua anunturi ale municipalitatii.

Alte articole

Alege cariera militară!

  Centrul Militar Zonal Iaşi, prin Biroul Informare-Recrutare, structura specializată...

Opoziția forțează diminuarea taxelor și impozitelor locale, până la alegerile locale

Legislativul pascanean este convocat in ședință extraordinară, pe 24...

MOVILA: Candidez la Consiliul Judeţean!

Astăzi, în prezenţa lui Eugen Tomac, Cătălin Drulă şi...