19.5 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Campanie ampla pentru colectare selectivă la Pascani

Amplă campanie de colectare selectivă în Pașcani. În dimineața de miercuri, 4 martie, la sediul Primăriei a avut loc o primă ședința de organizare. 

Activitatea este demarată de administrația locală, Asociația Județeană de Salubritate A.D.I.S și operatorul de salubritate Girexim, în parteneriat cu instituțiile de învățământ pascanene, Clubul Copiilor și O.N.G-urile din municipiu.

În cadrul întâlnirii grupului de lucru s-au stabilit câteva direcții de activitate.

Prima dintre acestea este o campanie de informare pentru a crește cantitatea de gunoi selectat. În acest sens vor fi înființate “patrule verzi” în fiecare școală, cu voluntari, care vor fi instruiți de reprezentanți ai Asociației Judeteane A.D.I.S și ai operatorului de salubritate Girexim, cu scopul de a-i informa pe pascaneni cum să colecteze selectiv .

Patrulele verzi se vor ocupa în primul rând de împărțirea materialelor informative, mai ales în zonele de depozitare a gunoiului menajer.  Voluntarii vor fi echipați cu tricouri, șepci și veste iar  materialele necesare vor fi puse la dispoziție de Asociația Județeană.

Asociația județeană și operatorul de salubritate  vor începe să distribuie la case încă un rând de pubele pentru colectare selectivă. Se va derula un program pilot, prin care colectarea selectivă se va face din poartă în poartă, în acest sens fiecare gospodărie va primi pubele special destinate colectării selective. Distribuirea va începe la nivelul cartierului Aerodrom.

De asemenea, se vor derula campanii de informare audio-video, se vor împărți pliante  iar la nivelul școlilor se va derula un concurs de strângere a deșeurilor reciclabile, pe parcursul a trei luni de zile. Școala câștigătoare va fi cea care a selectat cele mai multe deșeuri, iar premiile vor fi în bani.

Menționăm că acțiunea are ca scop creșterea cantității de gunoi selectiv, prin educare și conștientizare a populației cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor.

România se numără printre codașele Europei când vine vorba de colectarea selectivă a deșeurilor și reciclarea lor.

Uniunea Europeană a setat drept ţintă pentru 2020 că fiecare ţară să recicleze minim 50% din deşeurile produse de municipiile sale.  La nivelul UE, ţara noastră este penultima în clasamentul eficienţei în ceea ce priveşte reciclarea deşeurilor, reciclând doar 14% din deşeurile municipale. La Pașcani, procentul este de 2%.

Avertismentele Uniunii Europene sunt clare: dacă până la sfârșitul anului România nu va pune la punct o infrastructură de colectare a deșeurilor, țara va intra în procedura de infringement, iar sancțiunile se vor ridica la peste 200.000 de euro pe zi.

 

Alte articole