6.5 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Cămin Cultural și sală de sport inaugurate la Mogoșești Siret – FOTO

Comunitatea din Mogosesti Siret are de curand doua investitii noi. Duminica, 13 noiembrie, au fost inaugurate caminul cultural si sala de sport, realizate cu fonduri de la Compania Nationala de Investitii. 

Ziua de 13 noiembrie 2022 a fost o zi de mare însemnătate pentru întreaga comunitate. Am deschis porțile celor 2 obiective pentru care am luptat: CĂMINUL CULTURAL și SALA DE SPORT.
Cele două investiții au fost realizate prin fonduri derulate de Compania Națională de Investiții, cărora vreau să le mulțumesc, dar și tuturor celor implicați în aceste proiecte care vor duce la creșterea activităților culturale, sociale și sportive.
Tot pe latura sportivă, am fost onorați să acordăm titlul de cetățean de onoare al Comunei Mogoșești-Siret, canotoarei Amalia Bereș, câștigătoarea numeroaselor medalii de aur la Campionatele Europene și Mondiale! Sincerele noastre felicitări!
Vreau să mulțumesc pentru toată susținerea, domnului deputat PNL IASI Sorin Năcuță , liderul consilierilor județeni Dolachi Costel , consilierilor județeni Codrin Lupu și Marius Minea , care au răspuns afirmativ invitației mele și au fost din suflet alături de noi! Cu o deosebită onoare le-am înmânat Cheia Comunei Mogoșești-Siret!
Mulțumesc tuturor șefilor asociaților agricole și a crescătorilor de animale, pentru solidaritatea de care au dat dovadă și au contribuit la reușita acestei frumoase zile!
Mulțumesc pentru prezență preoților Croitoru Mihai și Nicolae Bălăceanu, părintelui paroh Borta Ștefan, care au sfințit cele două obiective.
Mulțumesc tuturor artiștilor care au încântat cu vocea lor sufletele celor prezenți!

Mulțumesc tuturor colegilor și persoanelor care au ajutat la organizare și la buna desfășurare a acestui eveniment!
Vouă, tuturor, vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați oferit-o, pentru prezență, pentru buna dispoziție și pentru că am fost împreună ca și o familie în acestă zi memorabilă! Sperăm la cât mai multe lucruri mărețe în Comuna noastră, care să ne facă mândri că suntem parte din ea” transmite primarul comunei, Damian Butnariu, intr-o postare pe Facebook.

Alte articole

Alege cariera militară!

  Centrul Militar Zonal Iaşi, prin Biroul Informare-Recrutare, structura specializată...

Opoziția forțează diminuarea taxelor și impozitelor locale, până la alegerile locale

Legislativul pascanean este convocat in ședință extraordinară, pe 24...

MOVILA: Candidez la Consiliul Judeţean!

Astăzi, în prezenţa lui Eugen Tomac, Cătălin Drulă şi...