20.5 C
Paşcani
duminică, august 14, 2022
Array

Camelia Gavrilă: “Imediat după licenţă, viitorii profesori trebuie să urmeze un masterat didactic”

Interviu cu Camelia Gavrilă, inspector general al ISJ Iaşi şi prima pe lista PSD pentru Camera Deputaţilor

Reporter: Care sunt carenţele legislaţiei actuale din domeniul educaţiei pe care credeţi că le puteţi aborda din poziţia de parlamentar?

Camelia Gavrilă: Educaţia este un domeniu esenţial al societăţii şi totdeauna spunem despre aceasta că e un indicator al nivelului de cultură şi civilizaţie al unui popor, deci trebuie abordată cu multă coerenţă şi predictibilitate. Legislaţia noastră are multe incoerenţe, sincope, nu este fluidă, au tot venit adaosuri de-a lungul timpului, alte paragrafe au fost suspendate, abrogate, amânări de multe ori din motive financiare sau din cauza unor imperfecţiuni organizatorice. Cred că avem nevoie de o legislaţie coerentă care să vizeze şi o finanţare adecvată a educaţiei, problema esenţială şi cea mai dureroasă fără de care nu putem vorbi de organizare a activităţilor educaţionale la nivel de şcoală, universitate.

Trebuie să accentuăm foarte mult aspectele curiculare, de la planuri de învăţământ, programe şcolare, manuale tipuri de evaluare. Şi să deplasăm accentul spre zona formativă, spre conţinuturi relevante, esenţiale în detrimentul celor excesiv teoretice pe care le găsim acum. Şi pentru că vorbeam de aspectul curicular, multe lucruri ţin de legislaţia secundară. Sigur în Parlament încerci să monitorizezi legile organice, o legislaţie primară fluidă, limpede. Dar comisiile responsabile pot avea un dialog permanent cu zona guvernamentală, cu ministerul educaţiei pentru a monitoriza şi aspectele legislative de la nivel de minister.

Un parlamentar se poate implica prin urmărirea acestor aspecte. Comisiile de specialitate din parlament ar trebui să fie alcătuite din specialişti în domeniul respectiv de activitate, oameni care să aibă contact cu realitatea domeniului şi care să abordeze cu responsabilitate problemele legate de fluidizarea legislaţiei şi corelarea acesteia cu nevoile reale din domeniul respectiv.

Este nevoie de masteratul didactic

Care ar fi modificările legislative pe care le consideraţi urgente în cazul formării profesionale a cadrelor didactice?

Camelia Gavrilă Formarea profesorilor trebuie să se afle în atenţia parlamentului următor prin aplicarea unor aspecte legislative deja existente, dar nu foarte bine clarificate şi de multe ori amânate. Mă refer la importanţa masteratului didactic. Acesta ar însemna ca imediat după licenţă, cei care doresc să profeseze în învăţământ să urmeze masteratul didactic pentru o aprofundare a aspectelor metodice, psihopedagogice. Un astfel de masterat ar trebui să cuprindă mai multe ore de practică făcute în şcoală, grădiniţă. La acest moment nu există, a fost suspendat. Nu s-a găsit formula ideală deoarece în zona universitară s-a preferat masteratul profesional. S-a considerat că pe Sistemul Bologna cei trei ani sunt reduşi ca număr de aprofundare ştiinţifică a domeniului de competenţă. E adevărat şi acest lucru, dar trebuie să înţelegem că din punct de vedere al sistemului educaţional avem nevoie de profesori mai bine pregătiţi pe latura metodică, psihopedagogică.

Trebuie găsită o soluţie legislativă pentru ca cei care doresc să lucreze în învăţământ să aibă acces şi la un masterat didactic. În occident pentru cei care doresc să lucreze în învăţământ este obligatorie formarea postuniversitară pe această linie. Şi mai este un aspect prevăzut în legea educaţiei care nu se respectă: susţinerea profesorilor mentori care îndrumă debutanţii. Aceştia ar trebui să beneficieze de plata orelor sau reducerea normelor. Consider că sunt puncte cheie pe care viitorul parlament prin comisiile de specialitate trebuie să le urmărească: un masterat didactic şi unitar conceput la nivel naţional şi rolul profesorului mentor .
Continuarea pe Ziarul de Iasi

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow