More

    Circulație închisă două zile la Pașcani

    Array

    Atenţie, începând de luni se va închide circulaţia rutieră la câteva puncte de trecere a caii ferate din municipiul Paşcani. Măsura este luată deoarece angajaţii CFR fac lucrări la garnitura de cale ferată.

    Luni, timp de 5 ore, accesul maşinilor în, şi din suburbia Blăgeşti pe la barieră va fi interzis. În intervalul orar 5.00 – 14.00 şoferii vor fi nevoiţi să folosească ruta ocolitoare care duce spre Ruginoasa.

    A doua zi, măsură va fi luată şi pe drumul din spatele Kosaromului spre G&B. În acelaşi interval orar, angajaţii CFR vor lucra la linia ferată, pentru reparaţii curente.

    Drumurile închise vor fi semnalizate cu indicatoare, iar agenţii pentru dirijarea traficului de la Secţia L3 Român şi District L4 Ruginoasa vor fi în zonă.

    Reamintim că din cauza accidentelor dese din acea zonă, o perioadă de timp circulaţia pe la barieră din Blăgeşti a fost închisă. După nenumărate reclamaţii venite din partea locuitorilor suburbiei, fostul edil Grigore Crăciunescu a hotărât să o redeschidă.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Accident din cauza vitezei. Soferii au scapat cu viata

    Accident rutier in apropiere de podul peste calea ferata, la iesirea din Pascani. `In cursul zilei de sambata 23 ianaurie, in jurul orei 11...

    România s-a născut la Iași: 162 de ani de identitate și unitate națională în capitala istorică a României

    Acum 162 de ani, printr-una dintre cele mai mari inițiative de conștiință și putere națională, România se năștea la Iași, după secole de sacrificii...

    „Mortul viu” de la Iaşi rămâne mort din punct de vedere oficial. Dovada că e mai greu să învii decât să mori

    ”Mortul viu” aşteaptă decizia oficială a autorităţilor pentru a i se anula certificatul de deces şi a-şi continua viaţa în mod normal. Gabriel Luca, ieşeanul...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI