5.7 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Burse pentru sute de elevi. Vezi cine și cât primește

Burse pentru sute de elevi. Vezi cine și cât primește

Veste bună pentru sute de elevi ce urmează cursurile școlilor din Municipiu. În cadrul celei mai recente ședințe de Consiliul Local, aleșii au votat în unanimitate proiectul de hotărâre inițiat de viceprimărița Gabriela Nedelcu. Astfel, din cei aproape de 400 de elevi vor primi câte 60 de lei pentru burse sociale și dublu pentru bursele de studiu și de merit.

Veste bună pentru elevii pășcăneni care primeau burse de studiu, de merit sau sociale. Și în acest an, beneficiarii vor primi banii de la bugetul local, asta pentru că a fost depus un proiect de hotărâre privind acordarea burselor sociale, a celor de merit și a celor de studii pentru elevii din învățământul preuniversiar de stat pentru ultimele patru luni din acest an, septembrie – decembrie 2017. Acesta a fost votat în unanimitate de aleșii locali.

Din cei 6.773 de elevi din acest an școlar, numărul beneficiarilor va fi de 365 de burse sociale, de merit și de studiu. Cuantumul burselor va fi de 60 de lei lunar pentru bursele sociale și 120 de lei lunar pentru bursele de merit și de studiu. Fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor vor fi suportate din bugetul de venituri și cheltuieli al Municipiului pentru acest an, în valoare de 123.840 lei.

Elevii provin din 8 școli din Pașcani și suburbiile Lunca și Gâștești, cei mai mulți beneficiari de burse de merit și de studiu învață la “Sadoveanu” – 81, urmat de „Miron Costin” – 77 și CF „Unirea” – 75.

La polul opus se află Școala din Lunca cu 19 elevi, „Busuioc” – 23 și „Nicolae Iorga” – 29.

În Municipiul Pașcani în acest an școlar, 2017 -2018 sunt școlarizați 6.773 elevi în învățământul primar, gimnazial și liceal. Cei mai mulți elevi sunt înscriști la “Miron Costin” – 1.511 elevi.

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...