19.5 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Burse pentru elevii pășcăneni. 60 lei sociale, 120 de studiu și merit

Burse pentru elevii pășcăneni. 60 lei sociale, 120 de studiu și merit

Din cei peste 6 mii de elevi ce învață la școlile din Municipiul Pașcani, aproape 400 dintre ei vor beneficia de burse sociale, de merit și de studiu. Cuantumul acestora este de 60 lei pentru cele sociale și dublu pentru cele de studiu și de merit. Proiectul de hotărâre inițiat de viceprimărița Gabriela Nedelcu va fi discutat, dezbătut și aprobat de către aleșii locali în cadrul ședinței de Consiliu Local ce va avea loc în ultima zi din această lună.

Veste bună pentru elevii pășcăneni care primeau burse de studiu, de merit sau sociale. Și în acest an, beneficiarii vor primi banii de la bugetul local, asta pentru că a fost depus un proiect de hotărâre privind acordarea burselor sociale, a celor de merit și a celor de studii pentru elevii din învățământul preuniversiar de stat pentru ultimele patru luni din acesta an, septembrie – decembrie 2017.

Discuțiile pe marginea acestui proiect vor avea loc în cadrul cadrul ședinței programate pentru ziua de marti, 31 octombrie de la orele 10:00. Inițiatorul este viceprimarul Municipiului, Gabriela Nedelcu.

Din cei 6.773 de elevi din acest an școlar, numărul beneficiarilor va fi de 365 de burse sociale, de merit și de studiu. Cuantumul burselor va fi de 60 de lei lunar pentru bursele sociale și 120 de lei lunar pentru bursele de merit și de studiu. Fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor vor fi suportate din bugetul de venituri și cheltuieli al Municipiului pentru acest an, în valoare de 123.840 lei.

Elevii provin din 8 școli din Pașcani și suburbiile Lunca și Gâștești, cei mai mulți beneficiari de burse de merit și de studiu învață la “Sadoveanu” – 81, urmat de „Miron Costin” – 77 și CF „Unirea” – 75.

La polul opus se află Școala din Lunca cu 19 elevi, Busuioc – 23 și Nicolae Iorga – 29.

În Municipiul Pașcani în acest an școlar, 2017 -2018 sunt școlarizați 6.773 elevi în învățământul primar, gimnazial și liceal. Cei mai mulți elevi sunt înscriști la “Miron Costin” – 1.511 elevi.

 

Alte articole