12.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Bullying-ul în școli, interzis prin lege în România. Fără porecle, intimidări, umiliri şi violenţe între elevi

Începând de azi, poreclele, insultele, tachinările, intimidările, umilirile și violențele în școli sunt interzise prin lege. Inițiativa legislativă împotriva violenței psihologice – bullying în școli a fost adoptată de Senat, care este cameră decizională.

Legea Educaţiei Naţionale a fost astfel completată cu o secţiune care prevede expres definirea şi prevenirea bullying-ului, asistenţa psihologică, dar şi formarea şi informarea personalului didactic cu privire la problemele care decurg din acest tip de comportament.

Astfel, violenţa, care se poate manifesta fie fizic, prin comportamente repetate de lovire, piedici, îmbrânceli, plesnit sau alte forme asemenea, fie verbal, prin porecle, insulte, tachinări, intimidări, umiliri, va fi interzisă prin lege şi se vor lua măsuri ca aceasta să fie combătută în toate ciclurile educaţionale: primare, gimnaziale şi/sau liceale.

Continuarea pe Observator 

Alte articole