10.5 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Bugetul și investițiile, aprobate doar de consilierii PSD și PMP. O parte din amendamentele USR, PMP și PNL au fost preluate

Ședința maraton pentru aprobarea bugetelor municipiului Pașcani și a instituțiilor subordonate precum și a listei de investiții pentru anul 2020. În cursul zilei de joi , începând cu ora 10.00, timp de aproape trei ore, consilierii locali au dezbătut cele 35 proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi.

A fost nevoie chiar și de o pauză de câteva minute, după discuții tensionate privind modul de cheltuire a banilor publici. Până la urmă, bugetul și lista de investiții propuse de primar au fost aprobate, în formă propusă de primar, cu voturile consilierilor PSD și PMP în timp ce consilierii din opoziție au votat împotriva.

Înainte de vot au fost făcute și o serie de amendamente la lista de investiții. Ele nu au fost supuse aprobării ci doar au fost citite, motiv de nemulțumire pentru consilierii liberali. Atât secretarul general al UAT Pașcani cât și directorul economic au susținut că așa sunt noile prevederi legale privitoare la întocmirea și aprobarea bugetelor.

Cele mai multe amendamente au fost făcute de consilierii din opoziție. Ei au solicitat suplimentarea listei de investiții pentru amenajarea a două sensuri giratorii pe stradă Grădiniței, a unui obor și a unei zone de agrement în zona lacului Peștișorul amplasarea a două stații pentru monitorizarea calității aerului, igienizarea subsolurilor blocurilor cu bani de la bugetul local și realizarea unor piste pentru bicicliști.

Reprezentanții primăriei au explicat că sensurile giratorii vor fi cuprinse în proiectul de modernizare a străzii Grădiniței, că se va face un studiu privind lacul Peștișorul și că igienizarea subsolurilor nu poate fi făcută cu bani publici. Mai mult executivul a propus că cinematograful să fie redeschis, nu cu bani de la bugetul local ci de către un privat care să aibă o serie de beneficii din partea municipalității.

La ședința au fost prezenți și reprezentanți ai USR PLUS cu o serie de amendamente. Mioara Petrescu candidatul organizației locale la Primăria Pașcani a propus achiziționarea unor defibrilatoare pentru a fi disponibile în zonele aglomerate, în cazurile medicale de urgență precum și amenajarea unei parcări între piața Vale și biserica.

Una din propuneri a fost preluată iar proiectul de buget de la Spitalul de Urgență a fost suplimentat pentru a fi cumpărate două defibrilatoare. Executivul a mai spus că la piață Vale va fi amenajată și o parcare, odată cu proiectul de modernizare.

O altă propunere a venit din partea lui Ionuț Călugăru de la Plus. El a cerut administratiei locale să cumpere o suprafață de teren din apropierea Spitalului de Urgență Pașcani, pentru extinderea unității medicale. În replică președintele de ședința a explicat că astfel de solicitari trebuie discutate mai întâi în Consiliul de Administrație al spitalului iar executivul a atras atenția că sunt deja proiecte de investiții în derulare care ar putea fi afectate, dacă sunt modificate ,acum, suprafețele de teren.

Și consilierul Sorin Olariu de la PMP a avut o serie de amendamente, o parte preluate în bugetul pentru anul în curs. Este vorba despre finanțarea cu 50 000 lei pentru amenajarea centrului de recoltare a sângelui, 17.000 lei pentru clubul de robotică de la Liceul Miron Costin, 37 000 lei pentru clubul Vikings Gym Pașcani, și 100 000 lei pentru amenajări la terenul de rugby din Pașcani.

Menționăm că bugetul municipiului Pașcani pentru anul 2020 este unul dintre cele mai mari de până acum. Veniturile estimate sunt de 68,7 mil lei iar cheltuielile de 70, 3 milioane lei, excedentul de 1,6 milioane lei fiind de anul trecut. De asemenea bugetul de investiții este de 25, 6 milioane lei din care 17, 1 milioane lei din surse proprii și 8,6 milioane lei din fonduri europene.

Alte articole

Parcări cu plată puține, înainte de alegeri

Dezbateri intense in comisiile de specialitate pe marginea proiectului...

Bani pentru biserici de la bugetul local. Se pot depune proiecte

Administratia locala a deschis sesiunea de depunere a proiectelor...