12.4 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Bugetul judeţului: scad investiţiile, se scumpeşte administraţia

Bugetul judeţului pe anul în curs alocă partea leului cheltuielilor de funcţionare, peste 1,1 miliarde de lei. Pentru investiţii mai rămân doar 300 de milioane, cu 140 de milioane de lei mai puţin decât anul trecut

Cu trei zile înaintea adoptării lui în şedinţă extraordinară, proiectul de buget al administraţiei judeţului a fost publicat în variantă completă. Astfel, Consiliul Judeţean îşi propune să obţină venituri cu doar 11 milioane de lei mai mari decât anul trecut, o creştere de aproape 1 la sută. În acelaşi timp, cheltuielile vor fi reduse cu 65,3 milioane de lei, adică cu 4,4 la sută. Practic, veniturile bugetului general al CJ vor depăşi în premieră 1,2 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile scad pentru prima dată în ultimii 6 ani.

Totuşi, ecartul dintre secţiunea de funcţionare şi cea de dezvoltare se măreşte. Dacă, anul trecut, funcţionarea administraţiei de la Casa Pătrată şi a instituţiilor subordinate – salarii, utilităţi etc. – a costat 1,03 miliarde de lei, adică 69,85 la sută din tot bugetul, în 2022 ea va creşte consistent, la 1,11 miliarde (78,47 la sută). Pentru dezvoltare (investiţii) mai rămân 304 milioane de lei, cu 140 de milioane mai puţin decât anul trecut, când funcţionarea costa mai puţin de 70 la sută din buget.

Citește și: Cum arată bugetul Iaşului pe acest an. Comparaţii cu alte oraşe mari

Mai mult de jumătate din bugetul general de cheltuieli va merge pe sănătate (CJ are 6 spitale în subordine), respectiv 54,91 la sută, faţă de 53,5 anul trecut. Cel mai mult pierde domeniul transporturilor, de la 18,54 la sută, la 11,64, în vreme ce alocările pentru asistenţă socială şi pentru cultură, recreere şi religie cresc de la 13 la 16 la sută, respectiv de la 6,59 la 6,84 la sută. Învăţământul trece de la 1,89 la sută la 2,13, iar partea rezervată autorităţii publice şi acţiunilor externe urcă la 4,41 la sută (de la 3,32).

La CJ şi în instituţiile subordonate sunt în acest moment 9342 de angajaţi, cu 10 mai mulţi ca anul trecut. Pentru plata personalului, bugetul pe 2022 prevede 521,12 milioane de lei, cu aproape 19 milioane mai mult ca anul trecut. Direcţia Generală de Asistenţă Socială are cei mai mulţi oameni în plată, 2792, şi cea mai mare alocare de la bugetul local pentru salariile de bază: 102,92 milioane de lei, în creştere cu aproape 10 milioane comparativ cu anul trecut. De la bugetul local mai este plătit personalul propriu al CJ, 30,93 milioane de lei (cu 3 milioane mai mult decât anul trecut) pentru o schemă de 242 de locuri. În schimb, cei 111 angajaţi ai Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” vor avea un buget de salarii cu 350 de mii de lei mai mic.

Citește și: Cum vrea Costel Alexe să cheltuie banii ieșenilor în acest an. Comparații cu alte județe

Toate celelalte instituţii au salariile de bază finanţate exclusiv din bugetele proprii. Cu 1657 de posturi alocate în organigramă, Spitalul de Copii are un buget de 98,88 de milioane de lei. La Neuro vor fi 60 de milioane de lei pentru 915 angajaţi, dar la Boli Infecţioase, doar 40 de milioane pentru acelaşi efectiv.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole