2.3 C
Paşcani
miercuri, decembrie 1, 2021

Bornele morţii: 46 de cruci pe 40 de kilometri între Iași și Târgu Frumos. Ce spune Biserica

Între Iaşi şi Târgu Frumos, reporterii Ziarului de Iaşi au numărat 46 de cruci pe drumul european, pe o distanţă de 40 de kilometri măsurată de la rondul din Păcurari. Mai mult de jumătate sunt după Podu Iloaiei. Este una dintre cele mai periculoase porţiuni de şosea din România. În acest an, în şase luni au avut loc 49 de accidente, cu 3 decese şi 7 răniţi grav. Șeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri ne-a declarat că se iau măsuri pentru a reduce numărul accidentelor pe „şoseaua morţii“. „Aceste cruci de pe marginea drumurilor pot avea şi un rol pedagogic, avertizând pe cei din trafic că trebuie să conducă responsabil şi precaut spre a evita astfel de accidente“, ne-a spus preotul Constantin Sturzu.

Între Iaşi şi Târgu Frumos, pe drumul european sunt mai multe cruci decât kilometri de şosea: 46 de cruci pe ambele sensuri, în comparaţie cu cei 40 de kilometri de asfalt. Cea mai mare densitate de cruci se găseşte la intersecţia dintre DE 583 şi DJ 282 E, spre satul Mădârjeşti. Numai între localităţile Bălţaţi şi Sârca, distanţă care cuprinde şi intersecţia de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură, nu mai puţin de opt borne kilometrice ale morţii stau drept mărturie a accidentelor mortale petrecute în zona respectivă.

Primele cruci amplasate pe marginea drumului european se găsesc încă de la ieşirea din municipiul Iaşi, spre Leţcani, începând cu zona Antibiotice, pe ambele sensuri de circulaţie. Între Iaşi şi comuna Leţcani există, chiar lângă acostamentul şoselei, nu mai puţin de 13 borne ale morţii, pe ambele sensuri, iar între Leţcani şi oraşul Podu Iloaiei se găsesc nouă cruci rămase drept mărturie în urma accidentelor mortale care au avut loc. Pe ultima porţiune a DE 583, dintre oraşul Podu Iloaiei şi oraşul Târgu Frumos, pe cele două părţi ale drumului, se află cea mai mare densitate de cruci care se găsesc în imediata apropiere a acostamentului – 24 de cruci.

Potrivit informaţiilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, în ultimele şase luni (până la data de 27 august 2021), pe toate drumurile care străbat judeţul Iaşi au fost înregistrate 514 accidente rutiere. Dintre cele 514 evenimente rutiere, 49 s-au petrecut pe DE 583. Nu mai puţin de 24 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile ieşene până la data prezentării respectivei statistici.

„În primele şase luni ale anului 2021, la nivelul judeţului Iaşi au fost înregistrate 514 accidente rutiere care s-au soldat cu 24 de persoane decedate, 74 de persoane rănite grav şi 588 de persoane rănite uşor. De asemenea, în aceeaşi perioadă de referinţă, pe DE 583 au avut loc 49 de accidente rutiere, în urma cărora trei persoane au decedat, şapte persoane au fost rănite grav şi 60 de persoane au fost rănite uşor“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi la finalul săptămânii trecute.

Numai săptămâna trecută şi-au pierdut viaţa doi oameni, iar alţi opt oameni au fost răniţi. Amintim că un şofer din municipiul Iaşi a murit carbonizat, între comuna Leţcani şi oraşul Podu Iloaiei, după ce maşina în care se afla s-a răsturnat, a fost cuprinsă de flăcări şi a ars ca o torţă. În aceeaşi zi, la numai câteva ore distanţă, un alt bărbat şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier grav. Un motociclist din comuna Ruginoasa a murit după ce a fost implicat într-un impact frontal cu un autoturism, în apropiere de comuna Costeşti, la numai câţiva kilometri distanţă de Târgu Frumos.

Care este semnificaţia crucilor de pe marginea drumurilor

Pe lângă faptul că stau drept mărturie a accidentelor rutiere grave, crucile amplasate pe marginea şoselelor din judeţul nostru au şi o însemnătate religioasă. Contactat de jurnaliştii Ziarului de Iaşi, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, preotul Constantin Sturzu, ne-a explicat care este rolul crucilor de pe marginea drumurilor.

„Crucea ne aduce aminte de jertfa Mântuitorului, de faptul că moartea nu mai are ultimul cuvânt, de faptul că noi toţi vom învia la vremea rânduită. Deci este, în primul rând, o mărturisire de credinţă, de aceea se pune la căpătâiul celor înmormântaţi, în cimitire. Obiceiul de a se pune o cruce pe locul unde cineva a murit într-un accident, de regulă pe marginea drumurilor, nu este ceva nou. Şi în vechime se marcau prin cruci locurile unde au pierit soldaţii în diferite bătălii. Punerea crucii la locul accidentului mortal este şi o binecuvântare a acelui loc în care s-a petrecut un lucru dramatic şi neaşteptat. Este şi un gest de pomenire şi de preţuire din partea familiei afectate de pierderea cuiva drag. Dar, poate nu în ultimă instanţă, aceste cruci de pe marginea drumurilor pot avea şi un rol pedagogic, avertizând pe cei din trafic că trebuie să conducă responsabil şi precaut spre a evita astfel de accidente“.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

DE LA ACELAȘI AUTOR

Medic de la Spitalul de Urgență Pașcani decorat de președintele țării cu ordinul “Meritul Sanitar”

Seful sectiei ATI de la Spitalul Municipal de Urgenta Pascani, medicul Sergiu Ungureanu, a fost decorat de...

FOTO/VIDEO Ziua Națională a României, marcată și în satul Soci

Ziua Nationala a Romaniei a fost marcata si in satul Soci. La biserica de lemn, inchinata ostasilor...

FOTO/VIDEO – Paradă militară, de Ziua Națională a României, la Lespezi

Lespezenii s-au bucurat miercuri, de Ziua Nationala a Romaniei, asa cum nu au facut-o niciodata, la ei...

Ziua Națională a României, în orașul Hârlău – FOTO/VIDEO

Ziua Națională a României a fost sărbătorită și la Harlau. Evenimentul a început de la ora 10:30,...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI