More

    Bogdan Alexa: De Ziua Nationala a Romaniei sa fim solidari

    Array

    Cu prilejul sărbătorii de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, doresc din tot sufletul, tuturor iesenilor sănătate, înţelegere şi iubire !
    Ziua Nationala a Romaniei este prilej de mare bucurie pentru toti romanii.

    Să nu uităm niciodată istoria acestei ţări, tradiţiile noastre şi frumoasele calităţi ale neamului nostru – bunătate sufletească şi dragoste din inimă.
    Este o zi de mare însemnătate pentru istoria noastră, în care poporul român aduce un omagiu celor care au desăvârşit, prin patriotismul şi jertfa lor, Marea Unire de la 1918.

    Este, de asemenea, o zi a memoriei dedicată evenimentelor şi personalităţilor care, prin viziune şi loialitate faţă de idealul naţional, au jucat un rol covârşitor în afirmarea identităţii statale în modernitate.

    Nu în ultimul rând, este o zi în care suntem chemaţi să ne manifestăm solidaritatea cu cei afectaţi de perioada dificilă pe care o traversăm şi să ne exprimăm totodată încrederea în viitorul pe care-l putem construi împreună, aşa cum ni-l dorim, într-o societate liberă şi democratică

    Cu ocazia Zilei Naţionale a României vă transmit cele mai sincere urări de bine, multă sănătate şi un viitor prosper şi fericit!

    La Mulţi Ani , ROMÂNIA !

    Cu deosebit respect,
    Bogdan Alexa
    Vicepresedinte A.N.R.S.C.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Cadrele didactice din județul Iași se pot vaccina la Târgu Frumos, un centru amenajat

    Printr-o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași s-au stabilit următoarele fluxuri și centre de vaccinare care vor fi deschise începând...

    Sedință de Consiliu Local importantă la Primăria Miroslovești

    Sedinta importanta de Consiliu Local la Primaria comunei Miroslovesti, vineri, 15 ianuarie. Pe ordinea de zi au fost inscrise 16 proiecte de hotarare, importante...

    Pregatiri pentru mutarea activitatii Scolii „Iordache Cantacuzino

    Pregatiri intense pentru relocarea activitatii educationale a Scolii Iordache Cantacuzino din Pascani. Cladirea urmeaza sa intre in renovare, din primavara acestui an iar pana...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI