3.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

BNR oferă primul tablou complet al impactului crizei asupra tuturor sectoarelor din economie. Banca Naţională se aşteaptă la o scădere economică semnificativă în acest an, aproape ca în 2009, deşi S2 va marca o revenire a activităţii economice

BNR a publicat vineri raportul trimestrial privind inflaţia unde tratează pe larg situaţia economică din România, dar şi din lume, afectată de COVID19, pandemie care a adus o nouă criză.

BNR spune că dinamica medie a PIB real va înregistra o valoare negativă semnificativă, aproapiată de cea din criza economică din 2009.  Banca Naţională nu avansează nicio cifră pentru 2020, dar în 2009 economia s-a prăbuşit cu 7%, după ce în 2008 avusese un plus de 8%. Prin urmare, scăderea economică a fost de fapt de 15% într-un an.

Cu ocazia rectificării bugetare, Guvernul a estimat pentru 2020 o scădere economică de 1,9%, dar analiştii indică prognoze cuprinse între -8% şi -9%.

Guvernul îşi va revizui probabil prognoza, mai ales că trebuie să justifice de ce nu mai poate majora pensiile cu 40%.

Incertitudinile din economie sunt foarte mari, iar reacţia companiilor şi a consumatorilor nu are o liniaritate, ci este influenţată de apariţia diferitelor evenimente.

citeste continuarea pe ziarulfinanciar

Alte articole