17.4 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Bilanțul SPCLEP Pașcani pentru 2020. Mai puține nașteri, decese, căsătorii și cărți de identitate

Raportul de activitate al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenta a Populatiei din municipiul Pascani pentru anul trecut, 2020, aduce cifre in scadere fata de 2019. Documentul s-a aflat pe ordinea de zi a sedintei de Consiliu Local de saptamana trecuta.

Potrivit bilantului, in 2020 au fost eliberate circa 10.300 de carti de identitate, mai putin cu aproape 4.000 fata de anul precedent.

La acelasi capitol, putem spune ca nici cetatenii din Republica Moldova nu s-au mai ingramadit ca in ceilalti ani pentru o carte de identitate de la Pascani. Daca in 2019, Serviciul Public Comunitar din municipiu a eliberat aproape 1500 de astfel de acte pentru fratii de peste Prut, in 2020, numarul a scazut mai bine de jumatate, aflandu-se la aproape 600 de carti de identitate.

O scadere simtitoare este si la numarul de casatorii. Anul trecut s-au intemeiat 165 de familii, in timp ce in urma cu doi ani au fost 245. Nu sunt schimbari majore in ceea ce privesc certificatele de nastere sau cele de deces. In cei doi ani folositi pentru comparatie diferentele sunt de la 747 de nasteri in 2020 fata de 753 in 2019, respectiv 702 decese anul trecut si 730 in urma cu doi ani.

De precizat este faptul ca SPCLEP Pascani deserveste 18 unitati administrativ teritoriale cu o populatie de aproximativ 127.000 de locuitori. Raportul institutiei este public pe site-ul Primariei Pascani.

 

Alte articole