14.1 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Bilanțul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani pentru anul trecut. Activitate îngreunată de pandemie – DOC

Parchetul de pe langa Judecatoria Pascani a publicat raportul de activitate pentru 2020. Anul marcat de pandemie, s-a reflectat si in activitatea procurorilor, prin îngreunarea activitatii de supraveghere a urmăririi penale cât și cea de urmărire penală, dar si prin cresterea numarului de solicitari din partea cetatenilor, ce erau solutionate, de regula, in programul de audiențe cu publicul.

In urma raportului se arata ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a avut de soluţionat un număr total de 12.276 cauze penale, din care 97 în anchetă proprie la procuror.

Au fost  soluţionate 3.939 cauze penale, din care 43 în anchetă proprie la procuror (în scădere cu 14% faţă de 2019, în ceea ce priveşte numărul total şi cu 38,71% în ceea ce priveşte dosarele în anchetă proprie).

Situaţia soluţiilor dispuse în cauzele penale este următoarea: au fost facute 277 de rechizitorii, fiind trimişi în judecată un număr de 316 inculpaţi, din care 12 în stare de arest preventiv. De asemenea, au fost incheiate sapte acorduri de recunoastere a vinovatiei.

In ceea  ce priveşte cauzele  cu inculpaţi minori, anul trecut, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani au fost trimişi în judecată 2 inculpaţi minori, faţă de 10 inculpați  minori  în anul 2019.

De precizat este faptul ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani, prin raportare la organizarea administrativ-teritorială a Judeţului Iași, deserveşte municipiul Pașcani, orașul Tg. Frumos şi 28 comune. Raportul poate fi vazut integral aici.

 

Alte articole