5.8 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Bibliotecă mobilă pentru elevii din suburbiile Pașcaniului. Demers inedit în prag de Ziua Națională a Lecturii

Inițiativă inedită pentru micii iubitori de lectură. Biblioteca Municipală Pașcani „Leonard Gavriliu” a venit în sprijinul elevilor din două suburbii ale orașului, chiar în pragul Zilei Naționale a Lecturii, sărbătorită pe 15 februarie.

Luni, directorul instituției, Mihaela Cojocaru, împreună cu încă două persoane de la bibliotecă, le-au dus elevilor circa 400 de cărți de literatură, specifică claselor primare și de gimnaziu, pentru împrumut.

Demersul a venit în urma dorinței elevilor de a putea lua cărți de la biblioteca municipală, dar împiedicați de distanță prea mare dintre casă și instituția de cultură. Astfel, cadrele didactice au luat legătura cu biblioteca din Pașcani și a fost demarat acest proiect.  Prima oprire a fost la Școala Gimnazială Gâștești, unde în sala de sport, zeci de elevi au așteptat cuminți rândul la împrumut.

Printre cei mai curioși, dar și nerăbdători, de a pătrunde în lumea lecturii, s-au aflat și elevi de clasa a ÎI-a.

Cea de-a doua oprire a fost la școala din suburbia Bosteni, unde acțiunea a fost de un mare succes – au fost împrumutate 210 cărți. Aceasta inițiativa, de a duce cărțile la copiii aflați la distanță de biblioteca, va continua o dată pe lună în școlile din cele două suburbii.

Reamintim faptul că marți, 15 februarie, românii sărbătoresc pentru prima dată Ziua Națională a Lecturii. În toate școlile, în această zi, programul se modifică. Indiferent de disciplina prevăzută în orar, de la ora 11:00 şi până la ora 14:00, învăţătorul sau profesorul trebuie să organizeze, la clasa unde este prezent, activităţi de lectură la care să participe toţi preşcolarii şi elevii.

Alte articole