7.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Beznă pe mai multe străzi din Pașcani, în urmă unei avarii

Mai multe zone din municipiul Pașcani au rămas fără iluminat public, în prima noapte din luna martie. Este vorba despre străzile 1 Decembrie 1918, Republicii, Nicolae Iorga, Stradă Gării, Brateș, Victoriei dar și Parcul Municipal.

Din acest motiv circulația rutieră, dar mai ales cea pietonală s-a desfășurat cu dificultate, pe întuneric. Problema a fost imediat sancționată de zeci de pascaneni, pe rețelele de socializare, cu mesaje critice la adresa administrației locale, în lipsa unor explicații din partea administrației locale.
Reprezentanții Primăriei Pașcani au aflat abia dimineață de cele întâmplate, în urmă reacțiilor de pe Facebook. S-a constatat că problemele au apărut în urmă unei avarii la punctul de transformare nr 19. Ele au fost rezolvate luni dimineață de o echipa de electricieni de le EON.
Într-un mesaj public reprezentanții Primăriei și-au cerut scuze „pentru disconfortul creat” și ii îndemna pe cetățeni să anunțe când apar astfel de probleme la numerele de telefon 0800800929 sau 0232762530.
„Referitor problemei apărute la iluminatul public din cursul nopțîi de 1 spre 2 martie 2020, vă aducem la cunoștință că a existat o defecțiune la P.T. 19, că urmare iluminatul nu a funcționat pe străzile 1 decembrie 1918, Republicii, Nicolae Iorga, Stradă Gării, Brateș, Victoriei cât și în Parcul Municipal. În această dimineața echipe din cadrul E-On au intervenit și situația a fost rezolvată. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat! Dacă aveți o sesizare privind probleme legate de iluminatul public o puteți comunica la nr. de telefon: 0800800929 sau 0232762530.”

În momentul de față administrația locală are în derulare o procedura de licitație pentru concesionarea serviciului în vederea realizării unor investiții de modernizare a rețelelor de iluminat stradal. Primarul Dumitru Pantazi a spus intr-o recentă emisiune la BIT TV că în acesta luna vor fi făcute publice rezultatele licitației, iar dacă nu vor fi contestații, va fi încheiat contractul.

 

Foto – arhiva

Alte articole

Opoziția forțează diminuarea taxelor și impozitelor locale, până la alegerile locale

Legislativul pascanean este convocat in ședință extraordinară, pe 24...

MOVILA: Candidez la Consiliul Judeţean!

Astăzi, în prezenţa lui Eugen Tomac, Cătălin Drulă şi...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Bani mulți pentru combustibil și pavele

Cu o lună jumătate inainte de alegerile locale, Primăria...