12.7 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Benzina a depăşit pragul de 7 lei pe litru la unele staţii. Sfatul specialiştilor pentru cei care vor să alimenteze mai ieftin

Nu mai putem pune frână când vine vorba de accelerarea preţurilor la carburanţi. Preţul benzinei standard a depăşit pragul psihologic de 7 lei pe litru la pompă la unele staţii de alimentare. Suma este cu peste 50 de bani mai mare decât la începutul anului.

Carburanţii au ajuns să fie din ce în ce mai scumpi. Spre exemplu, la unele staţii de alimentare un litru de benzină a ajuns să depăşească pragul de 7 lei pe litru.

Şi motorina se scumpeşte de la o zi la alta. Un litru costă acum şi peste 6,8 lei. Sunt preţuri mai mari cu 30% în comparaţie cu anul trecut.

La începutul lui 2021, un litru de benzină era puţin peste 5 lei, la fel şi unul de motorină.

Care sunt explicaţiile care stau în spatele acestor scumpiri

Benzina și motorina s-au tot scumpit, în principal din cauza majorării accizelor pe carburanți. Un alt motiv ar fi criza energetică, la care se adaugă contextul internațional.

În primul rând vorbim despre criza din energie. Sunt costuri foarte mari la gaze naturale, dar şi la energie electrică. Staţiile de alimentare au costuri mai mare de funcţionare în această perioadă.

Articolul integral pe Observator

Alte articole