17.4 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Bazinul de inot – o noua sedinta fulger

O noua sedinta fulger pentru consilierii pascaneni. Legislativul local a fost convocat marti de la ora 10.00, pentru a modifica hotararea prin care s-a decis predarea unei suprafete de teren, Companiei Nationale de investitii, in vederea construirii unui bazin de inot. De acesta data a fost nevoie de completarea documenteului cu adresa exacta unde urmeaza sa fie realizata investitia, a explicat initiatorul proiectului, primarul Dumitru Pantazi.
Lucrările ar urma să înceapă spre sfârşitul anului, sau cel târziu anul viitor. Până atunci trebuie făcute şi aprobate studiile tehnice şi depuse la Compania Naţională de Investiţii. Edilul a precizat că municipiul Paşcani se afla deja înscris pe lista de priorităţi finanţate din surse guvernamentale.
Deocamdată, nu se ştie care este valoarea investiţiei, ea urmând să rezulte în urma studiilor tehnice. Municipalitatea trebuie, însă, să asigure de la bugetul local cheltuielile pentru utilităţi -reţeaua electrică de putere şi cea de gaz metan, lucrări realizate deja.

Alte articole