18.8 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Bătut până la desfigurare

Un tânăr din Hârlău, bătut până i s-au umflat faţa şi toracele, a fost internat în stare critică în secţia ATI de la Spitalul „Sfântul Spiridon“. Pacientul în vârstă de 27 de ani a ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) în cursul dimineţii de luni. 

Potrivit urgentiştilor, bărbatul prezenta semne vizibile de agresiune pe tot corpul.

„Pacientul cu politraumatism prin agresiune a fost diagnosticat cu emfizem subcutanat masiv, de la nivel occipital până la nivel scrotal, pneumotorax bilateral, contuzie pulmonară. Bolnavul mai prezenta multiple fracturi costale complexe bilateral, respectiv fracturi, tasare corpuri vertebrale la nivel cervico-dorsal. Bolnavul a fos internat în clinica de chirurgie toracică a spitalului“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Alte articole