1.4 C
Paşcani
vineri, decembrie 3, 2021

Bătaie de joc la adresa surorilor din Iași care au reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Primarul nu le-a așteptat nici măcar cu o floare pentru că tatăl lor îi este rival politic. Edilul a devenit celebru după ce și-a făcut de cap cu „escorte” în primărie

Mădălina și Amalia Bereș, frumoasele campioane, s-au întors acasă după încheierea Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020! Acestea nu au primit nici măcar un buchet de flori din partea autorităților locale pentru munca depusă și rezultatele obținute. Damian Butnariu, primarul comunei Mogoșești-Siret, a precizat că nu are buget pentru a le oferi celor două campioane olimpice flori.


Frumoasele campioane din comuna Mogoșești-Siret s-au întors acasă după Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 ! Mădălina și Amalia Bereș nu au fost așteptate de autoritățile locale nici măcar cu un buchet de flori. O țară întreagă le-a felicitat și le-a urmărit cu sufletul la gură la concursul de la Tokyo, însă când au ajuns în satul natal, nimeni nu le-a așteptat. Damian Butnariu, primarul comunei, a precizat că nu a avut buget pentru a le oferi flori celor două fete care au reprezentat România și Iașul la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Mădălina Bereș a fost nominalizată și portdrapel.

„M-am gândit să le premiez cumva pe cele două fete, care fac parte din comunitatea noastră, însă nu avem buget. Am încercat să găsim buget pentru două buchete de flori, însă nu s-a putut. Lucrurile sunt complicate. Suntem o comunitate foarte mică, săracă, abia ne descurcăm aici. Acum mă chinui să asfaltez un drum în comună. Pe lângă faptul că nu sunt bani, sunt la mijloc și niște neînțelegeri politice. Tatăl lor face parte dintr-un grup politic rival. Când am putut, le-am premiat, chiar dacă și atunci m-am chinuit foarte mult. În 2016, când Mădălina s-a întors de la Rio, am declarat-o cetățean de onoare al comunei. Acum chiar nu se poate”, a declarat Damian Butnariu, primarul comunei Mogoșești-Siret.

Cele două campioane au scos un record mondial în etapa de recalificări

Mădălina și Amalia Bereș au revenit acasă după aproximativ două săptămâni petrecute în satul olimpic de la Tokyo, acolo unde au participat la Jocurile Olimpice 2020. Cele două surori au participat în prima serie a concursului de canotaj în formula de 8+1, unde au ieșit pe locul 2, cu un timp de 6 minute și 9 secunde. În etapa de recalificări, fetele au reușit să scoată un record mondial de 5 minute și 52 de secunde și au ocupat locul 1. Finala a fost un moment mai greu pentru cele două sportive. Amalia a postat pe contul său de Instagram un mesaj încurajator pentru ea și întreaga echipă.

„Poate că ne-am izbit de acest rezultat ca de un zid, mai ales după ce am scos recordul mondial și olimpic în recalificări. Nu pot să fiu decât mândră de echipa mea și de dăruirea cu care am muncit împreună. Există o vorbă: «Ce nu te omoară, te face mai puternic». Mă agăț de acest citat și sper spre un viitor mai strălucit”, a scris Amalia pe rețeaua de socializare.

Părinții celor două canotoare sunt singurii care le-au așteptat cu sufletul la gură acasă.

„Sper să treacă peste acest moment și să meargă mai departe. Noi le vom încuraja în continuare și o să le fim alături. Acesta a fost ghinionul lor, nu știu ce s-a întâmplat, de ce au ieșit pe locul 6”, a declarat Violeta Bereș, mama celor două sportive.

Povestea de succes a celor două sportive

Mădălina are 28 de ani și a debutat în canotaj la 14 ani. Frumoasa campioană și-a luat viața în piept și a plecat de acasă pentru a-și îndeplini visul. A stat departe de familie și a fost nevoită să se descurce singură. Ieșeanca a debutat la Centrul Național de Canotaj din Orșova. Părinții fetei își amintesc și astăzi ziua în care fata lor a plecat singură de acasă. Sora mai mică a Mădălinei, Amalia, a urmat exact același drum, iar acum sunt colege. Cele două surori au participat împreună la concursurile din Tokyo, Japonia. Cele două au împărțit aceeași barcă. Amalia are 24 de ani și, imediat ce a împlinit 14 ani, a decis să urmeze drumul surorii ei.

Aceasta a plecat la același centru de canotaj din Orșova, având rezultate la fel de bune ca sora ei. Mădălina și Amalia sunt mândria familiei. În casa familiei Bereș, sutele de trofee și medalii ale fetelor sunt puse la loc de cinste. De câte ori se întorc la casa părintească, Mădălina și Amalia sunt răsfățate de părinți. Frumoasele canotoare nu se feresc însă de muncile câmpului. Fetele merg alături de părinți la cules porumb. Violeta Bereș, mama acestora, le așteaptă de fiecare dată cu mâncarea lor favorită, așa cum a făcut și acum, când s-au întors de la Tokyo.

Primarul comunei Mogoșești-Siret a fost implicat într-un scandal de proxenetism

Amintim că primarul liberal Damian Butnariu, din comuna Mogoșești-Siret, a fost implicat într-un scandal de proxenetism. Acesta a fost acuzat că ar fi întreținut raporturi sexuale cu două minore. Primarul a recunoscut în instanță, în cadrul unui proces penal, că a făcut sex cu două minore de 17 ani, chiar în sediul instituției. Acesta a susținut că nu este decât un atac într-un an electoral și că povestea este veche de 13 ani.

Fără a se disculpa de evenimentele petrecute acum mai bine de un deceniu, Damian Butnariu a susținut că este mândru de ceea ce a realizat ca primar. Damian Butnariu a întreținut relații intime cu cele două minore chiar în sediul primăriei, plătind pentru asta 100 de lei. Cele două fete, cu care acesta a întreținut relații intime, erau victime ale unei rețele de trafic de minori din zona Pașcaniului. Una dintre acestea fusese răpită de la școală chiar cu câteva ore înainte de a fi vândută primarului. După incident, fata ar fi încercat să se sinucidă.

Sursa BZI

DE LA ACELAȘI AUTOR

Raport parlamentar, noiembrie 2021- deputat PSD, Vasile Toma

Gradul de încredere pe care cetățenii ți-l acordă este și trebuie să fie direct proporțional cu gradul...

Angajaţii instituţiilor publice vor primi vouchere de vacanţă în perioada 2022 – 2026

Angajaţii instituţiilor publice vor primi, în perioada 2022 – 2026, vouchere de vacanţă în valoare de 1.450...

Începe sezonul distracției pe gheață la patinoarul de la Palas!

Iarna se apropie cu paşi repezi, iar odată cu răcirea vremii vine şi distracţia pe gheață la...

Acest profesor din Boureni-Moțca a fost premiat de președintele Klaus Iohannis pentru că a ajutat zeci de copii să nu renunțe la școală! Gheorghe...

Un tânăr din Iași a fost decorat chiar de președintele Klaus Iohannis cu ordinul „Meritul pentru Învățământ”...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI