12.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Barbat cercetat penal pentru ca s-a apropiat de sotia sa

 

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Târgu Frumos efectuează cercetări într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

Din primele cercetări a rezultat faptul că, la data de 26 august a.c., un bărbat de 50 de ani, din comuna Ion Neculce, s-ar fi apropiat de soția sa, de 46 de ani, din comuna Ion Neculce, la mai puțin de 5 metri, încălcând astfel ordinul de protecție emis de Judecătoria Paşcani împotriva sa.

De asemenea, bărbatul a provocat scandal pe drumul public, fiind sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 200 de lei, conform Legii nr. 61/1991.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situații de fapt.

 

Sursa: IPJ Iasi

Alte articole