10.8 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Barbat baut si fara permis, prins la volanul unei masini

La data de 10 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Tg. Frumos  au oprit pentru control, pe str. Sturzeni, din comuna Costeşti, un autoturism condus de un bărbat de 41 ani, din comuna Costeşti.

Întrucât șoferul prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aer expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

IPJ IASI

Alte articole