10.7 C
Paşcani
joi, octombrie 28, 2021
Array

BACALAUREAT 2017. Absolvenţii de liceu susţin astăzi ultima probă

Absolvenţii de liceu care s-au înscris la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului susţin, joi, ultima probă a examenului, respectiv evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar vineri vor fi afişate primele rezultate. La sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat s-au înscris aproape 39.500 de absolvenţi de liceu.

Potrivit Ministerului Educaţiei, pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat s-au înscris 39.435 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 24.690 sunt din promoţia curentă, iar 14.745 din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, cei 39.435 de elevi înscrişi sunt distribuiţi astfel: 37.138 – zi, 1.036 – seral şi 1.261 – frecvenţă redusă.

Sesiunea de toamnă a bacalaureatului a început în 21 august, pentru prima dată, cu probele scrise, prima probă fiind la Limba şi literatura română. În 22 august, absolvenţii de liceu au susţinut proba la Limba şi literatura maternă, iar în 23 august s-a desfăşurat proba obligatorie a profilului. Probele scrise s-au încheiat în 24 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării.

Continuarea pe DIGI24

DE LA ACELAȘI AUTOR

Anunt de pierdere

Pierdut certificat constatator nr. 70820 din 08.08.2018 de la punctul de lucru din sat Pietrosu, comuna Tatarusi,...

O fetiță de 9 anișori, cu o păpușă în brațe, abuzată de un individ. A reușit să o agreseze sexual, după ce a păcălit-o

Un ieșean a fost trimis la pușcărie de către judecători, după ce a fost acuzat că a...

Ard câmpurile din comune. Neglijența oamenilor pun pe drumuri pompierii

Pompierii pascaneni, dar si cei din Targu Frumos sau Harlau primesc foarte multe solicitari in aceasta perioada...

Vom avea restricţii de Crăciun şi de Revelion? Ce spune ministrul Sănătăţii

Valul patru al pandemiei este din ce în ce mai aprig, fapt demonstrat de creșterea îmbolnăvirilor și...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI