10.8 C
Paşcani
marți, aprilie 23, 2024

BAC 2018. Cei peste 5.000 de elevi ieşeni, care susţin ultima probă a examenului de Bacalaureat, au avut de ales între 14 materii

În cele 17 centre de examinare înfiinţate în judeţul Iaşi sunt aşteptaţi elevii care au absolvit cursurile liceale şi susţin examenul de Bacalaureat în sesiunea de vară.

Potrivit oficialilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, joi, 28 iunie, este programată ultima probă a examenului susţinut după ciclul liceal. În acest sens, au fost înfiinţate 17 centre de examinare, două în Paşcani, câte unul în Târgu Frumos şi Hârlău şi 13 în municipiul Iaşi. Astfel, astăzi, după ora 9.00, elevii vor afla subiectele la materia aleasă, tinerii având posibilitatea să aleagă, în funcţie de profil, una din cele 14 materii. Cele mai numeroase opţiuni sunt pentru Geografie. Candidaţii de la progil uman mai pot alege între Filosofie, Logică, Economie sau Sociologie. Absolvenţii profilului real vor da examenul la una dintre următoarele discipline: Biologie, Fizică, Chimie sau Informatică. Primele rezultate vor fi afişate miercuri 4 iulie şi tot atunci, în intervalul 12.00-16.00 vor putea fi făcute contestaţiile. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Sursa Adevarul 

Alte articole