More

    Festivalul Berii Skol la Pașcani

    Array

    Motive de bucurie și relaxare pentru pășcăneni: vineri seara, începând cu orele 17.00, lângă Stadionul Municipal din Pașcani,a început Festivalul Berii Skoll, unde sunt așteptați toți iubitorii de muzică populară din localitate și împrejurimi, cât și cei interesați de distracție, deoarece a fost amenajat și un parc de acest gen, pentru toate vârstele.

    Organizatorii au ales să promoveze cu ocazia acestor evenimente doar muzica populară pentru a aduce în prim plan tradițiile românești și a-i ajuta pe soliștii din acest domeniu să se remarce.

    Orarul acestui festival cuprinde în fiecare din cele 3 zile câte 5 ore de program artistic, în care vor urca pe scenă nume cunoscute ale muzicii populare din zona noastră cât și artiști consacrați, precum Margareta Clipa sau Laura Lavric.

    Cum se obișnuiește deja la astfel de evenimente, comercianții și micii producători și-au amplasat tarabele în zona Stadionului Municipal, iar cei interesați vor putea să achiziționeze diferite produse, să servească o bere rece în timp ce ascultă muzică populară sau pur și simplu să se distreze.
    parc distractii
    Sunt veniți și comercianți din alte zone,iar micii producători aduc și ei produse asemănătoare pentru a atrage viitorii clienți.
    comercianti
    Pentru cei chibzuiți care își fac ”iarna car și vara sanie”, se pot achiziționa de la producători, haine de piele de toate mărimile și culorile, iar prețurile sunt mici tocmai datorită perioadei din an când cererea pentru astfel de produse este redusă( între 300 și 350 de lei).

    Desigur că la astfel de manifestări nu puteau lipsi binecunoscutele floricele de porumb și bineînțeles, chips-urile, care sunt foarte căutate, atât de cei mici, cât și de consumatorii de bere, deoarece este vorba de un festival dedicat chiar acestei băuturi.

    Vineri au urcat pe scenă soliști locali, iar festivalul a a fost deschis de copii de la Clubul Copiilor, coordonați de Costel Lupei. Tot în această seară cei prezenți au avut ocazia să îl audă pe Emanuel Băiceanu, un tânăr solist, încă elev la Liceul Teoretic ”Miron Costin”, laureat deja la multe festivaluri și îndrumat în activitatea sa de renumita cântăreață de muzică populară, Maria Șalaru.
    Seara a fost încheiată de Constantin Bahrin și de Cristi Iordăchioaia.

    Sâmbătă au fost anunțați Ștefan Diaconița și Claudia Martinică, iar în încheiere, Margareta Clipa. Duminică va urca din nou pe scenă Constantin Bahrin, iar manifestările artistice ale acestui festival vor fi încheiate de binecunoscuta solistă de muzică populară, Laura Lavric.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Accident rutier cu o victimă în comuna Todirești. Mașină distrusă după impactul cu un stâlp – FOTO

    Accident rutier spectaculos luni seara, 19 aprilie, in jurul orei 20:00, in comuna Todiresti. Un sofer din Siretel ar fi pierdut controlul volanului, a lovit un stalp de pe marginea drumului si s-a rasturnat pe camp. //

    Propunere: Depozite de carte în sediile PNL și USR Pașcani

    Un consilier pășcănean propune ca organizațiile politice locale PNL și USR să renunțe la sediile actuale în favoarea extinderii corpului Bibliotecii Municipale ”Leonard Gavriliu”. //

    Un tânăr de 19 ani suspect în cazul înjunghierii din Moțca. A fost internat la Institutul de Psihiatrie Socola Iasi

    Un tanar de 19 ani este principalul suspect in cazul agresiunii ce a avut loc vineri, 19 aprilie, in localitatea Motca, in care un barbat de 26 de ani a fost injunghiat. Presupusul agresor a fost internat la Institutul de Psihiatrie Socola Iasi, unde va fi expertizat pentru a se vedea daca a avut discernamant sau nu in timpul comiterii faptei. //

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet