10.8 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Azi începe admiterea la Politehnică: 4.000 de locuri disponibile. Centre de înscriere și peste Prut

Admiterea la studiile de licenţă şi masterat la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi (TUIASI) debutează astăzi, Politehnica ieşeană având disponibile aproximativ 4.000 de locuri pentru studenţii români.

În cadrul conferinţei de presă, organizată ieri, pe data de 9 iulie, rectorul TUIASI a precizat că procesul de admitere a suferit două modificări majore faţă de anul trecut. Astfel, a fost devansată admiterea la doctorat, ce are în premieră o sesiune de înscriere şi în iulie, între 1 şi 10, candidaţii urmând să îşi susţină colocviul în toamnă, iar în al doilea rând, după finalizarea perioadei de depunere a dosarelor şi după ce vor fi publicate primele rezultate, va mai exista o săptămână în care candidaţii îşi pot depune actele în original, confirmând astfel locurile, oferind astfel posibilitatea universităţii să solicite din timp Ministerului Educaţiei suplimentarea de locuri pentru admiterea din toamnă. „Anul acesta avem 2.400 de locuri bugetate pentru studenţii români, iar 300 de locuri bugetate pentru românii de pretutindeni, unde cei mai mulţi vor fi, evident, candidaţii din Republica Moldova. Comparativ cu anul trecut, avem 200 de locuri cu bursă pentru aceştia din urmă, o creştere la 60-70% faţă de anul trecut. La master avem 1.600 de locuri pentru candidaţii din România, iar aici cred că va fi nevoie de o suplimentare de locuri pe parcursul admiterii, fiindcă avem un potenţial de 2.200 de absolvenţi care s-ar putea înscrie“, a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rectorul TUIASI.

Acesta a mai specificat că la doctorat sunt 140 de locuri bugetate într-o primă etapă. Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat că există o suplimentare de locuri dacă va fi nevoie pentru toate cele trei cicluri Bologna.

Alte articole