More

    Aviz negativ pentru metodologia de facturare individuală. Consilierii își bat joc de pascaneni

    Array

    Comisia Judirica din cadrul Consiliului Local Pascani a avizat negativ metodologia de facturare individuală a serviciilor de apa și canalizare, proiect aflat pe ordinea de zi pentru a două oară.
    Principalul motiv invocat de consilieri a fost ca documentul este propus aprobării prea devreme, fără a fi respectat termenul minim de 30 de zile pentru consultarea publică, deși același text a mai fost dezbătut încă o data, apoi aprobat la sfârșitul lunii mai și revocat în urmă amendamentelor ilegale aduse de consilierii PNL.
    Președintele comisiei, Codrin Toma, a pus sub semnul întrebării dacă legislativul pășcănean are sau nu competența de a vota o astfel de metodologie iar dacă sunt aduse modificări în ce măsură vor fi însușite operatorul ieșean și ARSACIS. El a concluzionat că o astfel de metodologie nu va fi aprobată niciodată.
    O altă problemă ridicată a fost în legătură cu plată datoriilor acumulate până acum, la apa. Unii consilieri au spus că nu vor să le impună cetățenilor prin această metodologie să își achite facturile, pentru că ar fi un ajutor în favoarea operatorului ieșean. Comisia s-a limitat doar la a face aprecieri populiste, fără să găsească soluții, recunoscând că legea este de partea operatorului ieșean și că orice modificare a metodologiei nu va fi aprobată de operator, cel mai probabil.
    De cealată parte un Costel Arsenie, funcționarul responsabil cu serviciile publice a atras atenția că aleșii locali trebuie să găsească cât mai repede o soluție pentru rezolvarea problemelor cu apa, în unele scări de bloc.
    În urmă verificărilor făcute pe teren el a concluzionat că sunt familii cu probleme sociale care au nevoie de ajutorul Primăriei dar și locatari iresponsabili care refuză să își achite facturile.

    Menționam că aceeași metodologie a mai fost discutată și înainte de alegerile locale. După anularea ei negociatorul ApaVital a propus o altă formă a metodologie, în urmă discuțiilor purtate cu toate părțile implicate, dar care nu a fost luată în seamă de adminsitratia locală. Dacă documentul ar fi aprobat atunci pascanenii vor putea încheia convenții și vor avea facturi individuale la apa, cu condiția să fie acceptată aceeași soluție tehnică pe scara blocului iar datoriile să fie achitate. Acolo unde sunt asociații de proprietari nu se va mai trece la debranșarea colectivă din cauza rău-platnicilor, iar restanțierii vor fie xecutati direct de operator.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Furnizarea apei potabile va fi întreruptă în municipiul Pașcani și suburbii

    COMUNICAT: În vederea remedierii unei pierderi la conducta de aducțiune Moțca Pașcani de 600 mm diametru, apărută în zona Hanul Ancuței, ApaVital se află...

    Scandalul comisiilor de specialitate: Consilierul Ratoi refuza sa munceasca! Cum sunt si cum ar trebui sa fie impartite mandatele

    Un subiect care aparent nu are legatura cu agenda publica a cetatenilor a starnit un scandal de amploare intre reprezentantii puterii si cei ai...

    15 IANUARIE – ZIUA CULTURII NATIONALE

    Ziua Culturii Naţionale a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011, adică în urmă cu 10 ani. Data la care se sărbătoreşte...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI