27.1 C
Paşcani
luni, august 8, 2022

Avem motivarea: de ce a stabilit Tribunalul că închiderea şcolilor în Iaşi a fost nelegală

Judecătorul de contencios administrativ a considerat că reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) nu au respectat procedura. Nu a fost analizat, aşadar, fondul problemei: e sau nu justificată închiderea şcolilor

Judecătorii de la Tribunalul Iaşi au finalizat motivarea sentinţei de acum câteva zile prin care au stabilit că decizia CJSU de a suspenda cursurile în regim faţă în faţă a fost nelegală. A fost vorba mai degrabă de un proces cu miză simbolică, deoarece hotărârea pe care 12 şcoli private din Iaşi au atacat-o în instanţă nu mai producea efecte directe la momentul procesului. Asta pentru că, ulterior deciziei de suspendare a şcolilor luată la nivelul Iaşului, o decizie similară a fost luată şi la nivel naţional şi a cuprins unităţile din toată ţara.

Procesul de la Tribunal, deschis de 12 unităţi de învăţământ şi o asociaţie din domeniu, a vizat, aşadar, hotărârea 76/4.11.2020, mai exact articolele 8 şi 9, care făcea referire la şcoli. Judecătorul a invocat în motivarea prin care a anulat cele două articole că CJSU nu a respectat procedura legală atunci când a emis hotărârea 76. “Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă poate dispune prin hotărâre cu privire la scenariul aplicabil şi cu privire la suspendarea activităţilor faţă în faţă însă doar raportat la fiecare unitate de învăţământ preuniversitar în parte, doar la propunerea consiliului de administraţie al unităţii de învătământ şi doar cu avizul Inspectoratului Şcolar şi al D.S.P.”, au precizat judecătorii.

Tribunalul mai arată în motivare că “singura circumstanţă viabilă pentru valabilitatea actului emis de pârât ar fi fost aceea în care, pentru fiecare unitate de învăţământ preuniversitar din municipiul Iaşi să se fi constatat întrunirea numărului de îmbolnăviri necesar pentru a se putea dispune suspendarea/scenariul roşu în întreaga unitate”.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow