24.1 C
Paşcani
joi, august 11, 2022
Array

Avem 17 parlamentari de Iaşi: 12 deputaţi şi 5 senatori. Aflați numele lor!

BEC a publicat ieri rezultatele ultimei etape a repartizării mandatelor la nivel naţional.
Biroul Electoral Central (BEC) a publicat ieri rezultatele finale la alegerile parlamentare, în acest moment fiind astfel ştiute toate cel 17 nume de parlamentari de Iaşi: 12 deputaţi şi 5 senatori. BEC nu a confirmat surpriza de la Iaşi pe care o anticipa Agenţia de Rating Politic (ART) în urmă cu două zile.
La etapa de redistribuire a mandatelor la nivel naţional, unul dintre mandatele neatribuite a revenit liberalilor (Costel Alexe), şi nu la USR, pentru Mihai Lupu, aşa cum anunţase cu o zi înainte ART. Celelalte patru mandate neatribuite în prima etapă şi redistribuite au revenit, de altfel fără surprize, la PSD (Vasile Toma – Senat), USR (Dan Lungu – Senat), PMP (Petru Movilă – Camera Deputaţilor) şi ALDE (Varujan Vosganian – Camera Deputaţilor).
Mandatele atribuite direct, în prima etapă, au revenit la PSD (Camelia Gavrilă, Nicu Bănicioiu, Tudor Ciuhodaru, Vasile Câtea, Silviu Macovei, Vasile Axinte – deputaţi, Adrian Pănescu şi Victorel Lupu – senatori), PNL (Marius Bodea şi Dumitru Oprea – deputaţi, Iulia Scântei – senator) şi USR (Cosette Chichirău – deputaţi).
De remarcat că, faţă de garnitura de parlamentari ai Iaşului din perioada 2012 – 2016, au „supravieţuit“ doar patru: Oprea, Alexe, Movilă şi Vosganian. În ultimii patru ani, Iaşul a avut 23 de reprezentanţi în Parlament, iar în următorul mandat va avea doar 17.

 

Sursa: Ziarul de Iasi

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow