11.3 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Autostrada „Unirii” A8: Guvernul face lucruri trăsnite iar parlamentarii votează imposibilul

România va avea în următorii nouă ani o autostradă de 320 de kilometri care va traversa munții. Cel puțin așa sună legea promulgată de președintele Klaus Iohannis la sfârșitul săptămânii trecute privind construirea Autostrăzii Unirii (A 8). Astfel, până pe 30 decembrie 2030, ar trebui să aveam gata autostrada care va străbate România pe traseul Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni.

Experiența românească cu realizarea autostrăzilor pune însă sub semnul întrebării termenul-limită pentru finalizarea ei stabilit de Guvern, mai ales că vorbim despre cel mai greu proiect de infrastructură din România, având în vedere că o mare porțiune trebuie construită prin munți. Cât ne va și costa autostrada, asta este o altă problemă la care nimeni nu mai știe răspunsul astăzi, după ce Dacian Cioloș, pe vremea când conducea guvernul tehnocrat, voia să dea 300 de milioane de euro numai pentru studiul de fezabilitate al autostrăzii de 320 de kilometri.

Prin noua lege a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 105/2020 pentru completarea Legii 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş. Ordonanța a stabilit că Autostrada Unirii este împărțită în două tronsoane, Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ şi Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni şi peste râul Prut, în zona Ungheni. Potrivit actului normativ, termenele pentru finalizarea efectivă a construcţiei, recepţionarea şi deschiderea circulaţiei pe cele două tronsoane de autostradă vor fi 31 decembrie 2026, pentru tronsonul Ungheni – Iaşi – Târgu Neamţ, respectiv 31 decembrie 2030, pentru tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ.

Anul acesta, în martie, era amânată pentru a 6-a oară anunțarea câștigătorului licitației organizate în vederea proiectării lucrărilor pentru Autostrada A8. Câteva luni mai târziu, pe 31 august, Compania de Drumuri respinge studiul de fezabilitate pentru tronsonul de 211 kilometri Tg.Mureș – Tg. Neamț realizat de spaniolii de la Acciona, în baza unui contract semnat în 2019. El a costat 17,5 milioane de lei, deși CNAIR scosese contractul la licitație la un cost de 35 de milioane de lei. Predat cu o întârziere de jumătate de an față de termenul stabilit prin contract, studiul a fost, practic, desființat de CNAIR, care scria în raportul său că: ,,În urma analizei efectuate s-a constatat faptul că o mare parte din observaţiile emise anterior, pentru revizia 0 a Studiului de Fezabilitate nu au fost implementate. Astfel, se constată un interes scăzut şi o lipsă de profesionalism din partea Prestatorului care se traduce printr-un nivel scăzut de calitate a documentaţiei”. Studiul trebuie acum refăcut pentru a corespunde exigențelor impuse de CNAIR, dar deocamdată aceasta nu a anunțat când a fost stabilit următorul termen de predare al studiului. Pentru finalizarea construcției acestei porțiuni de autostradă, care măsoară 211 kilometri și este cea mai dificilă, pentru că trebuie făcută prin munți, mai are la dispoziție patru ani.

În aprilie a fost semnat contractul pentru completarea studiului de fezabilitate pe tronsonul Târgu Neamț – Iași – Ungheni. Cu o valoare de 59 milioane de lei, acesta va fi realizat de către compania Consitrans, având un termen de execuție de 25 de luni, iar pe 7 mai 2021, CNAIR a dat ordinul de începere a lucrărilor. În cazul în care lucrurile vor merge bine, studiul va fi predat iunie 2023, dar pentru acest tronson vor rămâne mai puțin de șapte ani pentru construcția efectivă.

Primele promisiuni au venit de la fostul ministru al Transporturilor Dan Șova. El spunea în primăvara anul 2014 că lucrările la autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Neamţ vor începe începe în toamna anului 2015 şi ar putea fi finalizate spre sfârşitul anului 2017. De-abia în 2017 Senatul adopta tacit un proiect care impunea construcția autostrăzii într-un ritm extrem de accelerat, de numai patru ani, iar construcția era estimată la 9 miliarde de euro, după ce în Master Planul General de Transport al României, aprobat în 2016, investiția se ridica la 4,07 miliarde de euro. Astfel, tronsonul Târgu Mureş – Ditrău (92 km) urma să coste 2,12 miliarde euro, Ditrău – Târgu Neamţ (118 km) – 4,24 miliarde euro, iar Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni (101 km) – 2,52 miliarde euro. Pentru cele trei tronsoane fuseseră făcute în 2007 studiile de fezabilitate, dar ele au expirat înainte de a fi utilizate. În 2015 s-a reluat selecţia pentru reactualizarea studiilor, dar licitația avea să fie suspendată în 2016.

Potrivit proiectului strategiei economice pentru perioada 2016-2020 intitulat „România competitivă”, prezentat în vara anului 2016 de către fostul guvern tehnocrat condus de Dacian Cioloș, studiile de fezabilitate pentru Autostrada Tg. Mureș-Iași (bucata Iași – Ungheni nu era luată în calcul) ar fi urmat să coste nu mai puțin de 300 de milioane de euro. Cioloș spunea atunci că studiul de fezabilitate și al proiectului tehnic vor dura 18 luni, dar promisiunea nu s-a materializat.

Anul trecut, aflat în campania electorală prin Moldova, fostul ministru al Transporturilor Lucian Bode (acum interimar la Transporturi) ne anunța solemn că Autostrada Unirii va fi gata în 2027, dar cu o condiție. „(…) să nu avem parte de contestații (….)”, declara acesta la Iași. De contestații nu am avut parte, dar nici nu am avansat cu proiectul. Deocamdată, o ținem din amânări în amânări. Guvernul Dăncilă a vrut să realizeze tronsonul Târgu Neamț – Iași prin parteneriat public – privat, dar Guvernul Orban a renunțat la această idee.

sursa Știrea de Iași 

Alte articole

Programul transportului public din Pașcani, în perioada sărbătorilor pascale

Operatorul local din municipiul Pașcani a anunțat programul de...

O nouă oportunitate de formare pentru cadrele didactice ale Școlii Gimnazile Speciale Pașcani

C.P. Prin programul de 𝐀𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚ț𝐢𝐞 Ș𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫ă 𝟐𝟎𝟐𝟑-𝟏-𝐑𝐎𝟎𝟏-𝐊𝐀𝟏𝟐𝟏-𝐒𝐂𝐇-𝟎𝟎𝟎𝟏𝟒𝟔𝟐𝟓𝟐,...