16.8 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Autostrada Unirii a fost aprobata. Sansa uriasa pentru dezvoltarea Pascaniului

Vot important pentru viitorul Pascaniului, in Parlamentul Romaniei. Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 261 de voturi „pentru”, două „împotrivă” şi cinci abţineri, proiectul de lege privind aprobarea realizării autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş.
Autostrada Unirii ar urma sa treaca prin apropierea Pascaniului, legatura cu municipiul urmand sa fie facuta in apropiere de suburbia Sodomeni.

Potrivit proiectului, iniţiat de deputatul iesean Petru Movila si deputatul Marius Pascan, dar semnat si de reprezentanţi ai tuturor formaţiunilor politice, Autostrada Unirii începe la graniţa României cu Republica Moldova printr-un nou pod peste râul Prut şi se termină printr-o conexiune cu autostrada A3 Braşov – Borş, în apropierea oraşului Târgu Mureş.

Proiectul a fost votat si de deputatul pascanean Vasile Axinte. El sustine ca in maxim sase ani de zile investitia trebuie realizata. Autostrada Unirii se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, din credite externe şi din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat public-privat. În fiecare lege bugetară anuală, pe durata implementării proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanţare comunicat de Ministerul Transporturilor. Ministerul Transporturilor este responsabil pentru coordonarea realizării Autostrăzii Unirii şi va demara, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, procedurile necesare pentru acest obiectiv de investiţii. Proiectul de lege a fost adoptat anterior de Senat, Camera Deputaţilor fiind for legislativ decizional pentru acest act normativ.

Alte articole