6.1 C
Paşcani
joi, aprilie 18, 2024

Autostrada Iaşi – Târgu Mureş: ieşenii pornesc la drum în 2020 numai cu veşti proaste

Primele informaţii din acest an arată că drumul proiectului rămâne la fel de încurcat. Finanţarea prin fonduri UE „nu este posibilă“, spune ministrul de resort, el apreciind că va trebui modificată legislaţia.

La două luni după instaurarea Guvernului Orban, proiectul Autostrăzii Unirii bate pasul pe loc, la fel ca în ultimii ani de guvernare PSD. Finanţarea construirii ei cu fondurile europene alocate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 „nu este posibilă în condiţiile legislaţiei actuale, iar finanţarea în cadrul următoarei perioade de programare depinde de modificarea legislaţiei, de rezultatele studiului de fezabilitate şi de alocarea financiară disponibilă“. Verdictul a fost dat de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, care a explicat şi cum să fie modificată iarăşi legislaţia: printr-o hotărâre de guvern, astfel încât execuţia tronsonului Tg. Neamţ-Iaşi-Ungheni să treacă din responsabilitatea Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP) în cea a Ministerului Transporturilor.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole