11.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Autobuze vechi, pentru noul operator

Păşcănenii vor circula în următorii cinci ani de zile în autobuze second- hand. Condiţiile vor fi mai bune decât cele de până acum, spun cei din conducerea societăţii, dar tot sub standardele de eficienţă şi confort din alte oraşe ale ţării.

Noile autobuze vor fi speciale pentru transportul de călători, cu aer condiţionat, camere de luat vederi, rampa pentru cei cu dizabilităţi şi norma de poluare cel puţin EURO 4. Achiziţionarea lor se va face în leasing pentru o perioadă de 5 ani de zile conform unei hotărâri aprobate de consilierii locali. Bugetul alocat este de 800 000 lei dar în acest an se va plăti doar avansul şi prima rata. Subiectul a fost discutat pe larg în şedinţă ordinară de joi.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat doar de consilierii PSD. Liberalii au criticat iniţiativa pe motiv că municipalitatea ar fi trebuit şi ar fi avut posibilitatea ca până acum să cumpere autobuze noi, chiar electrice, din fonduri europene.
În replică, edilul municipiului i-a acuzat pe cei din opoziţie că îşi fac campanie electorală. Municipalitatea nu a putut accesa fondurile pentru autobuze electrice din cauza situaţiei financiare de la RAGCL, unitatea care se afla în stare de faliment dar şi a lipsei Planului de Mobilitate Urbană, document care urmează să fie făcut, din fonduri europene.

Nici consilierul PMP Sorin Olariu nu a votat proiectul. El a spus că municipalitatea ar trebui să facă un împrumut pentru cumpărarea de autobuze noi să să scoată la licitaţie traseele pentru transportatori privaţi iar controlul să fie păstrat de Consiliul Local. El a atras atenţia că noul operator trebuie să îndeplinească o serie de condiţii pentru autorizarea serviciului.
De cealalta parte, administratorul public Gică Zanet a explicat că Primăria nu poate cumpăra autobuze noi în rate sau leasing fără acordul unei comisii de autorizare a împrumuturilor locale, procedurile fiind momentan blocate, după epuizarea plafonului de garantare.
În acelaşi context managerul societăţii CLP Ecoserv SRL a făcut apel la responsabilitate. El a explicat că Pascaniul are nevoie de o soluţie imediată în raport cu resursele limitate din bugetul local pentru a putea prelua cât mai repede transportul public de la RAGCL, unitate aflată în faliment.
Proiectul a fost votat cu un singur amendament făcut de consilierul local Ionuţ Prodan. El a propus ca autobuzele să aibă ca norma de poluare minim Euro 4.

Alte articole