18.8 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Au început pregătirile pentru târgul de Crăciun din Pașcani. Patinoarul va fi pe esplanadă -FOTO

Au început pregătirile pentru târgul de Crăciun din municipiul Pașcani. De marți, 22 noiembrie, a început montarea iluminatului festiv dar și a căsuțelor de lemn, unde comercianții își vor expune și vinde marfa de sezon.

Potrivit celor spuse de viceprimarul municipiului, Cristian Rățoi, este posibil ca deschiderea să aibă loc mai devreme decât termenul din programul manifestărilor de iarnă, respectiv, 18 decembrie. Însă, acest lucru depinde de cât de repede va fi totul pregătit pe esplanadă.

O noutate în acest an este faptul că patinoarul va fi amenajat tot în zona respectiv, mai exact, lângă fântâna arteziană dinspre sediul Poliției și nu pe terenul de lângă Parchet, așa cum era în ceilalți ani.

Iluminatul festiv din acest an va fi mai restrâns în urma deciziei primarului, Marius Pintilie, în semn de solidaritate față de „români și ceilalți din Europa”, potrivit celor spuse de edil într-o conferință de presă. Luminițele care aduc spiritul sărbătorilor de iarnă vor fi montate doar pe esplanadă, scările mari și în centrul municipiului.

De precizat este faptul că data la care va fi pornit iluminatul festiv nu a fost încă anunțată.

Alte articole