22.7 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Au inceput lucrările de modernizare a spatiului unde va functiona Centrul Local de Recoltare a Sângelui din Pașcani

Începând cu data de 23 ianuarie au început lucrările de renovare a spatiului unde isi va desfasura activitatea Centrul Local de Recoltare a Sângelui din Pașcani.

Începând cu data de 23 ianuarie 2020 au inceput lucrările de modernizare a etajului 2 din clădirea situată pe Str. Eugen Stamate nr. 4-6, etaj care va găzdui Centrul Local de Recoltare a Sângelui Pașcani.

CLRS Pașcani va fi dotat cu:
– 3 hemomixere;
– 2 scaune de recoltare;
– 4 scaune de repaus;
– alte tipuri de aparatură ce vor fi solicitate de CRTS Iași.

Renovarea va aduce etajul 2 la standarde europene privind siguranța și sănătatea umană fiind operate următoarele schimbări:
– schimbarea totală a geamurilor și ușilor atât din interior cât și din exterior;
– schimbarea totală a instalației electrice;
– schimbarea totală a instalației sanitare;
– schimbarea totală a instalației termice;
– fiecare încăpere va avea instalație de aer condiționat;
– sala de așteptare, sala de recoltare și sala de repaus va avea în dotare instalație audio-video pentru a permite relaxarea donatorilor atât în timpul efectuării măsurilor de înregistrare, în timpul donării dar mai ales în timpul repausului cuvenit;
– sala de așteptare/înregistrare va fi acoperit cu faianță;
– sala de donare și de repaus va fi acoperit cu covor antiseptic.

Lucrările vor dura aproximativ 3 luni, acest termen depinde și de livrarea la timp a produselor cu regim special.” apare intr-o postare pe pagina de socializare a lui Marius Graţian Benchea, coordonatorul Serviciului Voluntar de Ambulanță Iasi.

Procedurile de înființare a punctului de lucru au fost demarate de Serviciul Voluntar de Ambulanță, in anul 2019, la initiativa consilierului PMP Sorin Olariu.

In acest sens administrația locală a pus la dispoziție un etaj din clădirea unde a funcționat Scoala Postliceala Sanitară din oraș, din apropiere pieței agroalimentare Deal.  Clădirea are nevoie de intervenții pe interior si are nevoie de dotări specifice recoltarii de sânge.

În spatiul mentionat vor funcționa centrul de recoltare a sângelui, astfel încât oamenii care vor să doneze sânge nu vor mai trebui să se deplaseze la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Iaşi, centrul de dializă si se vor susține cursuri de prim ajutor premedical pentru populație.

Fondat în 2017, Serviciul Voluntar de Ambulanță din Iași (S.V.A.IS.) este singura organizație non guvernamentală din România, care asigură servicii medicale private de urgență în fază prespitalicească cu personal calificat, în regim de voluntariat contribuind astfel la reducerea timpului de așteptare pentru un transfer între spitale, cu ambulanțele proprii, dar și de externare a unui pacient care necesită transport medical asistat sau neasistat.

foto: Facebook Serviciul Voluntar de Ambulanta Pascani

Alte articole