9.1 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Au fost virați banii pentru bursele școlare la Pașcani

Primăria Pașcani a virat în conturile școlilor banii care au fost primiți de la minister pentru bursele elevilor, iar conducerile unităților de învățământ urmează să decidă cum vor fi împărțiți, având în vedere că sumele nu sunt suficiente pentru tot semestrul. 

Precizările au fost făcute în cadrul conferinței săptămânale de presă de joi, 14 aprilie. În același context, edilul Marius Pintilie a explicat că primăria este doar un intermediar financiar între școli și minister.

In urmă cu o săptămâna, în conferința de presă din 7 aprilie, administratorul public, Claudiu Bodoasca, a precizat că unele școli din Pașcani au solicitat la plata mai multe burse decât cele raportate la sfârșitul anului trecut, modificările fiind permise după o serie de schimbări în legea educației, cu precizarea ca primăria a solicitat reactualizarea situațiilor, care ar urma sa fie raportate la Minister pentru obținerea fondurilor necesare.

Alte articole