Array

Au băut alcool prea mult

Au ajuns la spital după ce au încercat să se sinucidă. Au băut fără măsură alcool şi au fost la un pas să moară din această cauza. Mai mult, unul dintre ei a încercat să se taie. Bărbatul este de mai mulţi ani pacient al Spitalului de Psihiatrie din Iaşi.
Anotimpul a început în forţă pentru doi bărbați din apropiere de Paşcani. Aceştia au fost aduşi aproape în comă la spital după ce au consumat alcool în neştire. De exemplu, C. Florin de 36 ani din Cozmeşti a încercat să se sinucidă. Mai mult, el a chemat Ambulanţă la el spunându-le ce gânduri are. Tânărul este în evidenţă Spitalului Socola de 15 ani pentru probleme psihice.

Un alt bărbat în vârstă de 59 ani din Oboroceni a băut borhot. Pentru a fi stabilizat a fost nevoie de intervenţia personalul medical.

Chiar dacă au fost aduşi al Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal, bărbaţii nu au mai aşteptat ca medici să-i consulte şi au părăsit unitatea medicală.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Primăria Hârlău, cereri de finanţare prin PNRR pentru reabilitarea termică a unor clădiri publice 

Aleșii locali ai orașului Hârlău au aprobat depunerea a trei proiecte, în cadrul Planului...

Primăria Pașcani vrea să cumpere autobuze electrice pentru transportul public

Primarul Municipiului Pașcani, Marius Pintilie, a inițiat astăzi un...

Cotnariul se înfrățește cu o comună de pe Prut

Demersuri pentru înfrățirea comunei Cotnari cu o comună de...

Dezbatere despre dezinformare și rolul educației media, la „Miron Costin” Pașcani

Săptămâna aceasta a debutat la "Miron Costin" din municipiul Pașcani cu un...