10.5 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Ați amânat destul! Ordinul de începere a lucrărilor la tronsonul de autostradă Iași-Tg. Neamț este necesar acum!

A fost desemnat, teoretic, câștigatorul licitației pentru proiectarea tronsonului de autostradă Iași-Tg. Neamț. De ce s-a făcut însă acest pas doar printr-un anunț postat pe seară pe site-ul CNAIR?
Pentru că… aproape nimic nou, putem spune.
Pentru că… nu ne putem bucura că presiunea noastră publică a stopat numeroasele amânări și întârzieri ale acestei etape.
Mai exact, nu e cazul să ne păcălim, respectiv să ne mulțumim cu acest anunț.
Deoarece…câștigătorul se știa de ceva vreme.
Ministerul Transporturilor nu a făcut acum decât să îl desemneze în mod oficial. Pur și simplu, doar a comunicat public ceea ce deja se știa.
Urmează pași importanți până la începerea efectivă a lucrărilor de proiectare precum semnarea contractului și ordinul de începere a lucrărilor.
De-abia după parcurgerea acestor pași, vor putea reprezentanții Ministerului Transporturilor să ne comunice că au dat startul proiectării tronsonului de autostradă. Etapă care, teoretic, va mai dura 23 de luni.
Așadar, solicit public Ministrului Transporturilor să urgenteze semnarea contractului cu câștigătorul și, de asemenea, să urgenteze ordinul de începere a lucrărilor.

Deputat de Iași,
Vasile Toma

Alte articole