Pascanenii s-au trezit peste noapte cu o atentionare din partea furnizorului iesean de apa. Se vor incheia contracte doar cu asociatiile de proprietari. Acest lucru este scris in afisele lipite prin oras de cateva zile. De asemenea, este data si o solutie provizorie pentru ca oamenii sa nu ramana fara astfel de servicii.
“Pana la indeplinirea acestor cerinte legale pentru o perioada de tranzitie, dar nu mai tarziu de 31 decembrie 2014, serviciile vor putea fi furnizate in baza unui contract de durata determinata, incheiat cu unul dintre proprietari, desemnat de majoritatea proprietarilor din condominiu” precizeaza ApaVital.
La blocul C5 din zona Deal, la scara A, presedintele unei asociatii ne-a vorbit despre aceasta masura. Considera ca este un demers bun, insa daca in Pascani ar fi astfel de structuri mai bine organizate.
Locatarii insa nu sunt de acord. Atat timp cat facturile sunt platite de ei, contractele ar trebui sa fie trecute pe numele proprietarului de apartament.
Primarul municipiului, Dumitru Pantazi, spune ca se vor lua toate masurile necesare pentru ca pascanenii sa nu ramana fara apa potabila.
Mentionam ca in Pascani pana in prezent sunt circa 20 de asociatii de proprietari.