9.7 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Atenţie, şoferi! Amenzile pentru lipsa rovinietei vor exploda. Ajung până la 23.800 de lei

Printr-un proiect de lege, Ministerul Transporturilor vrea să majoreze amenzile pentru lipsa taxei de drum la toate categoriile de vehicule, iar la TIR-uri acestea vor ajunge la 23.800 de lei.

Ministerul Transporturilor vrea să majoreze amenzile pentru lipsa rovinietei, sancţiunile urmând să crească cu sume cuprinse între 25 de lei în cazul autoturismelor până la peste 11.000 de lei la camioane grele. Astfel, pentru categoria B – autoturisme, amenda minimă creşte de la 250 de lei la 275 de lei, la microbuze de transport persoane de până la 23 locuri amenda creşte cu 500 de lei, de la 1.250 la 1.750 de lei, în timp ce pentru camioane sancţiunea minimă ar putea ajunge la 11.900 de lei, în prezent fiind de 3.000 de lei.  Mai mult, pentru TIR-uri, valoarea maximă a amenzii va fi de 23.800 de lei. Propunerile se regăsesc în proiectul de lege pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România pe care Ministerul Transporturilor l-a pus în dezbatere publică.

Majorarea cuantumului pentru amenzile aplicabile şoferilor care nu şi-au plătit taxa de drum este motivată prin faptul că o actualizare a amenzilor nu s-a mai făcut de 12 ani, în timp ce, din 2010 şi până în prezent, rovinieta s-a scumpit cu 20%.  „Valoarea amenzilor contravenţionale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda minimă, şi de patru ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda maximă. De precizat este faptul că amenda stabilită prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei poate fi achitată la jumătate din minimul acesteia prevăzut de lege, în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia. Propunerea de modificare a cadrului legal actual este justificată de faptul că numărul contravenţiilor aplicate pentru circulaţia fără achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România (rovinietă) a crescut foarte mult în ultimii ani (734.143 de procese-verbale de constatare a contravenţiei aplicate numai în anul 2021 prin intermediul punctelor fixe şi mobile de control faţă de 357.531 aplicate în anul 2015). Creşterea exponenţială a numărului de contravenţii aplicabile a condus la concluzia că valoarea actuală a amenzilor nu este în măsură să descurajeze fenomenul contravenţional”, se arată în descrierea propunerii de modificare legislativă.

sursa zdi

Alte articole