More

    ATENȚIE, PĂRINȚI! Și copiii se numără printre țintele preferate ale escrocilor!

    Array

    C.P. IPJ IASI – Infractorii care acționează prin anunțarea unor situații de urgență false fac victime și în rândul copiilor. Astfel, în data de 5 ianuarie a.c., Secţia 1 Poliţie a fost sesizată  de o femeie, de 39 de ani, din Iași cu privire la faptul că în jurul orelor 10:15, o persoană necunoscută, printr-un apel telefonic, a indus-o în eroare pe fiica sa, de 7 ani, care se afla la domiciliu, prin faptul că s-a prezentat ca fiind poliţist, iar in continuare i-a spus că “mama sa este accidentată şi că acum părinţii sunt încătuşaţi”, iar pentru a fi eliberaţi trebuie să dea toţi banii şi aurul din apartament.

    Copilul a pus suma de 1.000 lei şi un ceas într-o pungă pe care a aruncat-o pe geamul apartamentului, pe trotuar, de unde a fost luată de o persoană necunoscută. În cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înşelăciune.   

    Vă  prezentăm un set de reguli generale menite a crește siguranța copiilor și care trebuie permanent discutate de părinți cu cei mici:

    1. Când doreşti să ieşi cu prietenii la joacă sau la plimbare spune acest lucru părinţilor. Este important ca aceştia să ştie tot timpul unde eşti, pentru ca tu să fii în siguranţă;

    1. NU intra în contact cu persoane necunoscute, care încercă să-ţi câştige simpatia şi nu primi de la acestea bani, jucării, dulciuri sau alte bunuri pentru că s-ar putea să aibă gânduri ascunse şi să intenţioneze să-ţi facă rău;
    2. NU accepta invitaţii la spectacole, restaurant sau la domiciliul unor cunoştinţe ocazionale pentru că nu ai de unde să ştii ce intenţii au. Există posibilitatea ca aceştia să fie infractori;
    3. NU întârzia afară după lăsarea întunericului, evită traversarea parcurilor, a zonelor puţin populate sau a străzilor de la periferie. Noaptea este timpul când acţionează infractorii;
    4. NU te lauda celorlalţi copii cu bunurile pe care le ai acasă (bani, bijuterii, electronice) pentru că s-ar putea ca aceste informaţii să ajungă la urechile spărgătorilor de locuinţe;
    1. NU ieşi la joacă cu bunuri de valoare, adică cu telefoane mobile, bani, bijuterii pentru a nu tenta infractorii şi pentru a te feri de neplăceri;
    2. Atunci când eşti singur acasă nu deschide uşa persoanelor străine, indiferent de motivul pe care îl spun acestea: „că sunt de la internet, de la gaz….sau că au produse ieftine de vânzare”. Spune părinţilor cine i-a căutat şi ei ştiu cum să rezolve problemele casei.
    3. În cazul unor telefoane primite din partea unor persoane necunoscute nu continua discuția. Închide imediat telefonul și anunță cât mai repede parinții sau o persoană pe care o cunoști și în care ai încredere;
    4. Nu înmâna niciodată, sub orice motiv, unei persoane cunoscute/necunoscute, bani sau bunuri de valoare. Acest lucru trebuie să îl facă doar părinții.
    5. NU da niciunei persoane întâlnite pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta;
    6. NU tot ceea ce citeşti sau vezi pe internet este adevarat. Cere ajutorul părinţilor sau al profesorilor tăi, care îţi pot oferi şi alte surse de informare;
    7.  NU răspunde la mesajele care te supără sau care conţin cuvinte sau imagini nepotrivite şi fii foarte atent la fotografiile cu tine sau cu familia pe care vrei să le postezi pe internet. Şi infractorii folosesc internetul.

    Ce părere ai?

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    rca-ieftin.ro

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet