30 C
Paşcani
joi, august 5, 2021
30 C
Paşcani
joi, august 5, 2021
Array

ATENŢIE! Câteva trenuri, inclusiv de pe ruta Iaşi, vor întârzia duminică

1. Cu începere de duminică 30 martie 2014 în activitatea de transport feroviar de calatori încetează aplicarea orei Europei orientale şi se trece la ora oficială de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00.

 2. Trecerea la ora oficială de vară nu modifică mersul trenurilor in vigoare, circulaţia trenurilor de calatori urmând a se efectua conform orariilor prevăzute în livretele de mers.
 3. În noaptea de 29/30.03.2014, când ora 3.00 devine ora 4.00, trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de îndrumare după ora 4.00 vor pleca şi circula la orele din livretele de mers, respectind ora oficială de vară.
 4. Trenurile de calatori aflate in circulatie, sau care au plecarea din statia de indrumare intre orele 3.01 si 4.00 pa raza STFC Iasi, in data de 30.03.2014, cand ora 3.00 devine ora 4.00, vor circula intarziate, dupa trecerea la Ora Oficiala de Vara, astfel :
Nr. crt.
Nr. tren
Relatia de circulatie
Statia in care schimba ora oficiala
Ora plecarii sau trecerii dupa Ora Europei Orientale
Ora plecarii sau trecerii dupa Ora Oficiala de Vara
Durata intarzierii in statia de schimbarea orei oficiale
1
402-1/402
Buc. N. – Ungheni
Iasi
03.17
04.17
60 min.
2
1653
Buc. N.- V.Dorn. Bai
Pascani
03.30
04.30
60 min.
3
1766-1/1766
Tim. N. – Iasi
C-lung. Mold.
03.00
04.00
60 min.
4
1654
V.Dorn. Bai -Buc. N.
Adjud
03,19
04,19
60 min.
5
1658
Bicaz- Buc. N
Piatra Neamt
03,02
04,02
60 min
– Trenul 5447 Bacau – Suceava N va circula cu plecare din statia Bacau la ora 02:12, in loc de 03:29 in data de 30.03.2014. Pe distanta Roman – Suceava N va circula conform orelor din mersul de tren in vigoare;
– Trenurile 5562/5562-1 şi 5561-2/5561 in data de 30.03.2014  pe relatia Suceava Nord – Botosani  si retur se anulează;
– Trenul 5733 la staţia Suceava aşteaptă legătură tren 1653 întârziat;
– Trenul 5631 la staţia Suceava aşteaptă legătură tren 1653 întârziat;
– Trenul 5566/5566-1 la staţia Vereşti aşteaptă legătură tren 1838 întârziat.
 Avand in vedere ca si in tarile vecine trecerea de la Ora Europei Orientale la Ora Oficiala de Vara se face in aceiasi zi de duminica 30 martie 2014, intre statiile de frontiera CFR (Romania) – UZ (Ukraina) si CFR (Romania) – CFM (Republica Moldova), trenurile de calatori vor circula dupa orariile si conditiile prevazute in mersul de tren in vigoare.

Ce părere ai?

Meteo

Paşcani
cer acoperit de nori
30 ° C
30.8 °
25.2 °
49 %
5.1kmh
93 %
joi
31 °
vin
29 °
sâm
26 °
Dum
30 °
lun
33 °

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

Politica si cadourile pentru copii

Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

Administratie si politica, fara suflet

PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

PULSUL ZILEI