More

    Atenţie când vă ciocniţi de cineva pe stradă! Modul de operare a unei bande de hoţi din Iaşi

    O gaşcă de hoţi de buzunare a scăpat ieftin în instanţă. Pungaşii acţionau îndeosebi în zona centrală a oraşului şi în mall-uri, deschizând rucsacurile victimelor sau ciocnindu-se “întâmplător” de acestea. Cei patru membri ai grupării au fost trimişi în judecată pentru un număr de cinci furturi comise în toamna şi iarna lui 2019. Victimele erau întotdeauna de sex feminin.

    Pe 15 octombrie 2019, Andra G. se îndrepta spre staţia de tramvai din staţia din Piaţa Unirii. Din sens contrar s-a apropiat un bărbat care s-a izbit în umărul său drept. În acelaşi timp, i-a băgat mâna în buzunarul hanoracului, de unde i-a sustras un telefon Samsung Galaxy A8.

    După doar 50 de minute, telefonul era deja amanetat, contra sumei de 140 de lei. Anchetatorii au stabilit că, în timp ce hoţul opera, un complice aflat la câţiva metri distanţă supraveghea zona pentru a identifica eventualii poliţişti sau pentru a interveni dacă apăreau complicaţii.

    Pe 6 decembrie, o altă victimă a rămas tot fără telefon, un Samsung Galaxy Grand Prime, sustras din buzunarul hainei pe când ieşea din magazinul Zoocenter din Iulius Mall.

    A doua zi, trei membri ai găştii au urmărit o altă femeie, în timp ce schimba 50 de euro la o casă de schimb valutar din apropierea Auchan. Unul dintre hoţi s-a poziţionat în spatele victimei pe scările rulante dinspre FoodCourt şi i-a deschis buzunarul ghiozdanului. Din acesta a căzut paşaportul în care se aflau 235 de lei.

    Pe 13 decembrie, în zona Palas, gaşca a comis un nou furt, victimă fiind o femeie care abia îşi făcuse cumpărăturile. Când aceasta s-a oprit să aştepte liftul, unul dintre hoţi i-a sustras din rucsac portofelul în care avea 2.100 de lei, salariul abia încasat. În aceeaşi zi, hoţii au urmărit în Iulius Mall o altă victimă, care vorbea la telefon.

    Abia ce l-a pus în buzunar, şi telefonul Samsung Galaxy J5 i-a şi fost subtilizat.

    Hoţii au fost identificaţi cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele video din zonă, coroborate cu mărturiile victimelor. În cazul unuia dintre hoţi, procesul penal a încetat, întrucât acesta s-a împăcat cu victima.

    Ceilalţi trei au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 1 an şi 2 luni şi 2 ani şi 2 luni, cu suspendare pe durata unor termene de supraveghere cuprinse între 2 şi 3 ani. Procesul va continua la Curtea de Apel, unde un prim termen a fost stabilit pentru ziua de 13 aprilie.

    sursa Ziarul de Iasi

     

    Ce părere ai?

    Related Articles

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet