19.5 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Ateliere gratuite de meșteșugărit pentru copii, la Pașcani

Micuții din municipiu dar și din împrejurimi au participat vineri, 16 iulie, la ateliere de lucru menite să ajute la promovarea tainelor vechi ale mesteşugurilor româneşti. Astfel, copiii au avut ocazia să lucreze sub îndrumarea atentă a meșterilor populari, care i-au ajutat să-și dezvolte creativitatea.

Micuții s-au adunat entuziasmați la ateliere, iar cu pensulele în mână s-au apucat de trasat linii colorate pe vasele de lut. Alții, au putut realiza coliere personalizate în cadrul atelierului de prelucrare a pielii. Au fost și alte variante care să stârnească interesul copiilor precum împletiturile din sfoară, modelatul în lut sau realizarea de țăsături miniaturale.

Precizăm că, cei mici au ocazia să ia parte la ateliere de lucru gratuite până duminică, 18 iulie, atunci când este și ultima zi a Târgului Meșterilor Populari la Pașcani.

Alte articole