9.7 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Astăzi, ieşim din starea de alertă. Spitalele însă ar putea suferi un şoc

Ieşirea bruscă din starea de alertă duce la probleme bugetare pentru spitale? Odată cu renunţarea la starea de alertă în România, spitalele ieşene sunt în situaţia în care vor trebui să îşi reevalueze activitatea şi bugetul, având în vedere că se va reveni la modalitatea de plată de dinaintea pandemiei. Starea de alertă a fost instituită din mai 2020, după renunţarea la starea de urgenţă, şi a fost prelungită ultima dată cu 30 de zile pe data de 7 februarie 2022. În mai 2020, pentru a sprijini spitalele, Ministerul Sănătăţii a precizat că spitalele vor avea bugetele asigurate la fel ca în perioada dinaintea pandemiei.

Această decizie s-a luat fiindcă, în multe cazuri, unităţile medicale au avut porţile închise pentru internările care nu erau urgente şi, de multe ori, s-a recomandat tratarea în ambulatoriu sau în regim de spitalizare de zi a pacienţilor. În aceste momente, la ieşirea din starea de alertă, va exista o perioadă-tampon, în care spitalele trebuie să ofere servicii medicale ce pot fi decontate de la CJAS, astfel încât să îşi asigure bugetele. Întrebările pe care şi le pun managerii de spitale sunt însă dacă vor veni pacienţii la fel de mulţi ca înainte de martie 2020, şi în cât timp se va ajunge iarăşi la acel nivel.

„Spitalele ştiu care sunt indicatorii în baza cărora se fac decontările; problema de baza e că adresabilitatea nu e aceeaşi ca înainte de pandemie. Astfel, există riscul ca din serviciile medicale prestate să nu îşi acopere cheltuielile necesare de funcţionare. Dar acum se caută soluţii pentru a acoperi cel puţin o perioadă de tranziţie până îşi revin lucrurile la normal”, a declarat Radu Ţibichi, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi. Acesta susţine că nu toate spitalele vor fi puse într-o situaţie dificilă, ci doar acele unităţi medicale care se ocupă de patologii care nu au în general o adresabilitate crescută. „În general, spitalele de boli cronice au indicatorii aproximativ la fel ca înainte, deci nu ar avea o problemă, iar cele de boli acute, de la o unitate la alta sunt diferenţe. Spitalele de boli acute ar avea o problemă de finanţare dacă nu ar avea aceeaşi adresabilitate ca înainte”, a mai completat Radu Ţibichi.

citește continuarea pe ziaruldeiasi

Alte articole