More

    Asfalt în comunele Costești și Al. I. Cuza, de anul viitor

    Array

    Comunele Costeşti şi Al. I. Cuza promit locuitorilor că vor avea asfalt pe drumurile care străbat localităţile, începând de anul viitor. Cele două primării scot la licitaţie contracte în valoare totală de 7 milioane de lei. Astfel, autorităţile din comuna Costeşti vor să modernizeze prin asfaltare drumul comunal DC 120 şi mai multe drumuri săteşti, pe suma de 4 milioane de lei. Suprafaţa de asfaltare este de 3 km, potrivit proiectului.

    „Insuficienţa fondurilor necesare asigurării amenajării şi întreţinerii drumurilor au condus la o gospodărire precară a acestora, care sunt impracticabile în anotimpurile ploioase. Prin modernizarea drumurilor se urmăreşte sporirea capacităţii portante a sistemului rutier, creşterea siguranţei circulaţiei, mărirea stării de viabilitate a drumului corespunzător traficului actual şi de perspectivă”, se arată în caietul de sarcini al proiectului.

    În comuna Al. I. Cuza, lucrările sunt estimate la 3 milioane lei, iar drumul vizat are o lungime de 2,8 km şi face legătura între satele Kogălniceni şi Volintireşti. În prezent, drumul este balastat, fiind aproape impracticabil pe vreme ploioasă ori de iarnă. sursa evenimentulzilei, foto arhiva

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Pascaniul se imprumuta pentru cofinantarea a patru proiecte incepute de administratia Pantazi

    Municipiul Pascani ar urma sa se imprumute cu 4 milioane de lei pentru confinantarea a patru proiecte din fonduri europene. Propunerea primarului Marius Pintilie...

    Discutii pentru sensuri giratorii, in loc de semafoare si despre sistematizarea cartierelor

    Administratia din Pascani vrea sa renunte la semafoare, din cauza problemelor tehnice aparute tot mai des, si sa le inlocuieasca cu sensuri giratorii. Anuntul...

    Școala Lunca va fi preluată din toamnă de Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani

    Incepand de anul scolar viitor, Scoala Gimnaziala Lunca si structura Blagesti vor fi arondate Scolii Gimnaziale Iordache Cantacuzino, de pe strada Stefan cel Mare...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI