6.5 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Armata se implică în vaccinarea populației. MApN a anunțat unde va fi ținut vaccinul anti-Covid, după ce ajunge în țară

Ministerul Apărării Naționale se va implica în campania de vaccinare a populației împotriva Covid-19 și va asigura securitatea și stocarea în condiții optime a dozelor de vaccin, imediat ce acestea vor ajunge în România. Potrivit MApN, au fost deja desemnate centrele de depozitare, atât în București, cât și în țară. 

Într-un comunicat transmis de Biroul de Presă al MApN se arată că în urma ședinței de luni, 23 noiembrie, desfășurată la Palatul Cotroceni și condusă de Președintele României, Klaus Iohannis, s-a stabilit că Ministerul Apărării Naționale are un rol foarte important de sprijin al efortului interinstituțional în campania de vaccinare anti-COVID-19. Astfel, MApN va avea „responsabilități de asigurare, prin structurile de specialitate, a logisticii necesare desfășurării acestei campanii la nivel național”.

MApN a stabilit centrele în care va fi ținut vaccinul anti-Covid

Potrivit sursei citate, au fost identificate centrele de depozitare în condiții speciale a dozelor de vaccin care necesită condiții de stocare la temperatura de -80°C, centrul principal fiind Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, iar șase spitale militare de urgență (de la Timișoara, Craiova, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Constanța) au fost desemnate drept centre regionale de depozitare.

Totodată, MApN va asigura transportul dozelor de vaccin cu mijloace terestre și aeriene, de la sosirea în țară a acestora către centrele regionale de depozitare și va sprijini distribuția către centrele vaccinare din țară și echipele de vaccinare cu resursă umană calificată, se mai arată în comunicat.

Continuarea pe DIGI 24

Alte articole