19.1 C
Paşcani
duminică, mai 22, 2022
Array

Apostol de la Kosarom: Creşterea de 5% va veni doar după reconstrucţia sistemului de învăţământ

Potenţialul de creştere economică al României pentru următorul deceniu ţine în primul rând de reconstrucţia sistemului educaţional profesional şi tehnic astfel încât să livreze absolvenţii în tandem cu cererea venită din mediul privat, crede Neculai Apostol, fondatorul grupului Kosarom, cel mai mare procesator de carne din regiunea Moldovei.

„Creşterea economică este adusă de un complex de factori, dar cel mai important este educaţia, disponibilitatea forţei de muncă bine calificate“, spune el.

Cu peste 300 de angajaţi numai în compania care se ocupă cu producţia de mezeluri, Apostol explică că simte ca s-a transformat în formator de forţă de muncă în condiţiile în care compania sa este nevoită să pregătească angajaţii la locul de muncă pentru ca apoi să se afle în poziţia de „exportator“ de personal către abatoarele din vestul Europei.

„În fiecare an angajăm oameni, îi pregătim şi pleacă în Germania. UE ar trebui să plătească mulţi bani României pentru pregătirea pe care o facem noi în companii“, spune fondatorul Kosarom, o investiţie de 40 de milioane de euro.

Şi alţi executivi şi antreprenori din România au semnalat că reformarea educaţiei este cheia pentru a pompa aer în motoarele economiei. Problemele semnalate de ei sunt lipsa educaţiei antreprenoriale la tineri, investiţiile în educaţia tehnică şi vocaţională sau încurajarea sistemului de ecuaţie privat.

Ziarul Financiar a dat startul proiectului „România 5%“, prin care mobilizează clasa de business autohtonă – antreprenori şi companii private – pentru a crea o platformă de relansare economică a României. La 25 de ani de la revoluţie, România nu-şi poate permite să rateze convergenţa cu Occidentul. Dacă vom rămâne în mlaştina unei creşteri economice mediocre sau chiar în recesiune, dacă degradarea va continua, viitorul României ca ţară este sub semnul întrebării. Cu 7.000 de euro PIB per capita, faţă de 35.000 de euro PIB per capita mediu în vestul Europei, şi o creştere estimată astăzi la doar 2,2% pentru 2014 şi 2,4% pentru 2015, se pune tot mai mult problema dacă convergenţa României cu Occidentul se va realiza vreodată sau niciodată.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.11.2014

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole



Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow